Ianis Hagi a fost transferat! Gazzetta dello Sport a dezvăluit unde va juca

Ianis Hagi s-a transferat. Gazzetta dello Sport anunţă că internaționalul român va continua la Glasgow Rangers, după ce trupa antrenată de Steven Gerrard a activat opţiunea de cumpărare definitivă, pentru suma de 5 milioane de euro.

Ianis Hagi fusese împrumutat până în vară de Genk la Rangers, iar scoţienii aveau opţiune de transfer definitiv. Pe care au activat-o acum, scrie Gazzetta dello Sport.

Trupa antrenată de Steven Gerrard s-a decis să vireze 5 milioane de euro în contul celor de la Genk. Jurnaliştii italieni mai scriu că, după transferul definitiv la Rangers, preţul lui Ianis Hagi s-a dublat. “Transferul lui Ianis Hagi, atacantul român al celor de la Rangers, devine acum mult mai complicat pentru Lazio.

Fiul lui Gheorghe Hagi a fost cumpărat definitiv de clubul scoţian, acolo unde juca din ianuarie, împrumutat de la Genk. Rangers a activat clauza de răscumpărare pentru 5 milioane de euro şi acum este proprietara jucătorului. Dacă Rangers nu ar fi făcut asta, Lazio putea investi aceeaşi sumă pentru a-l aduce pe Ianis Hagi”, mai notează sursa citată.

Sursa foto: BBC