Ianis Hagi are un nou antrenor la echipa sa de club, Glasgow Rangers. Oficialii grupării scoțieni i-au găsit un înlocuitor lui Steven Gerrard, plecat în Premier League la Aston Villa. Internaționalul român va fi antrenat de olandezul Giovanni Van Bronckhorst (foto interior), fost jucător al Barcelonei și al celor de la Rangers, dar și de secundul acestuia, Roy Makaay, fostul golgheter al lui Bayern Munchen și al naționalei Olandei.
“Sunt foarte emoționat și mândru să mă întorc la Rangers în postura de antrenor principal. Abia aștept să vă cunosc pe toți”, a scris van Bronckhorst pe Twitter.
Giovanni Van Bronckhorst are 46 de ani și a mai pregătit de-a lungul carierei formația U21 a țării sale și echipa de seniori a celor de la Feyenoord Rotterdam și Guangzhou City. Olandezul a jucat pe Ibrox Park în perioada 1998-2001. Giovanni van Bronckhorst va debuta la Glasgow Rangers pe 21 noiembrie, la meciul cu Hibernian din semifinalele Cupei Ligii Scoției la fotbal. În acest moment, Rangers se află pe primul loc în clasamentul din Scoția cu un avantaj de 4 puncte față de marea rivală Celtic Glasgow.
Sursa foto: twitter