Ianis Hagi s-a transferat la Glasgow Rangers! Declarații Hagi jr și Steven Gerrard

Glasgow Rangers l-a prezentat, vineri dimineata, pe Ianis Hagi, transferat sub forma de imprumut pana in vara de la Genk. Internationalul roman a sustinut vizita medicala, iar apoi gruparea scotiana a facut anutul oficial.

Update: “E o onoare pentru mine sa ajung la o echipa atat de mare”, a spus Ianis intr-un interviu acordat site-ului oficial al lui Rangers. “Ajungand la un club atat de mare si avand mentalitatea de castiga toate meciurile m-au facut sa iau aceasta decizie si sunt foarte fericit. Abia astept sa-i intalnesc pe fani si abia astept ca ei sa ma vada la lucru”, a completat internationalul roman.

Antrenorul lui Glasgow Rangers, legendarul Steven Gerrard, a vorbit despre transferul lui Ianis Hagi la gruparea scotiana. Fostul mare jucator al lui Liverpool a dezvaluit ca l-a urmarit mult timp pe Ianis si e convins ca va putea face diferenta. “L-am urmarit mai mult timp si ne-a fost clar ca are calitatile necesare pentru a face diferenta la echipa”, a spus Gerrard pentru site-ul oficial al lui Rangers.

Știre inițială

Ianis Hagi vine la Glasgow Rangers dupa doar sase luni petrecute la campioana Belgiei. Conform surselor din presa de profil, in intelegerea dintre Genk si Glasgow Rangers exista si o optiune prin care formatia scotiana il poate transfera definitiv pe Ianis la sfarsitul sezonului, in schimbul a 5 milioane de euro.

Urmatorul joc al lui Rangers e programat maine, de la ora 17:00, pe teren propriu, cu Aberdeen. Glasgow Rangers este cea de-a patra echipa din cariera lui Ianis Hagi (21 de ani), dupa Viitorul, Fiorentina si Genk. La Genk, Ianis a jucat doar 718 minute in acest sezon, reusind 3 goluri si 4 pase de gol.

Sursa foto: twitter / Glasgow Rangers