Iarna s-a instalat în România! Temperaturi aproape de ger în majoritatea regiunilor

A nins în multe zone din ţară, inclusiv în Capitală. Cel mai mult s-a răcit în regiunile din sudul şi centrul ţării. Tot acolo a nins în cursul nopţii trecute, dar strat de zăpadă s-a depus mai ales în Moldova, mai exact patru centimetri, iar temperatura este de doar 1 grad.

”Pătrunderea de masă de aer din ce în ce mai rece s-a concretizat prin acele valori foarte scăzute care se mențin și pe parcursul zilei de sâmbătă, în zonele extracarpatice. În condiții de cer senin, noaptea care s-a încheiat a fost una extrem de rece pentru această dată”, informează Teodora Cumpănașu, meteorolog ANM.

Cea mai scăzută temperatură, exceptând zonele înalte de munte, s-a înregistrat la Arad, -7 grade, o valoare cu 10 grade mai mică decât cea normală a zilei de 17 noiembrie. În sud-est, persistă înnorările pe parcursul zilei de sâmbătă, va fi în continuare mult mai rece decât ar trebui în a doua jumătate a lunii noiembrie. Valori vor fi ceva mai acceptabile pentru partea de vest și nord vest, acolo așteptăm 9- 10 grade, sambătă.

În schimb, în sud și în este, valorile vor fi cu puțin peste 0 grade. În ce privește precipitațiile, așteptăm fulguială, în sud si est, nu-i putem spune chiar ninsoare. ”Noaptea ce urmează va fi foarte rece, cu o probabilitate redusă de precipitații. Vor fi -8 grade, iar în Capitală, jur de -3 grade. Ziua de duminică nu va aduce precipitații, temperaturile vor fi ușor mai mari decât sâmbătă.

În noaptea de duminică spre luni, un sistem noros venit din zona mediterană, cu surplus de umezeală, va aduce precipitații în toată țara, cu precădere în jumătatea de sud. Vorbim și de ploi, dar , local, și de ninsori cu depunere de strat de zăpadă”, informează Teodora Cumpănașu, meteorolog ANM.

Sursa foto: adevarul