Iasi: Drama la moastele Sfintei Parascheva. O femeie a murit, zeci de pelerini au lesinat

Tragedie la moastele Sfantei Parascheva! O femeie in varsta de 61 de ani a murit, in timp ce statea la rand pentru a se inchina la moastele Sfintei Parascheva.

Batrana a fost luata imediat de un echipaj al Ambulantei si a fost transportata la Spitalul Parhon, insa medicii nu au putut face nimic pentru a o salva. Se pare ca femeia a murit din cauza unor probleme cardiace.

Ea statea la rand din cursul noptii trecute si se pare ca aceasta nu mancase nimic toata noaptea, band doar apa.

Potrivit reprezentantilor Inspectoratului Judetean de Jandarmi (IJJ) Iasi, in culoarul unic de acces destinat pelerinilor sositi sa se inchine la moastele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost inregistrat un numar de 20.000 de persoane, capatul randului aflandu-se pe strada Sf. Andrei. Coada a ajuns la 2 kilometri.

De la inceputul pelerinajului si pana in prezent au existat 20 de situatii de acordare a primului ajutor unor persoane aflate in dificultate (stari de oboseala, probleme medicale).

Foto: Buna Ziua Iasi