IGNATUL – OBICEIURI si SUPERSTITII din ziua SACRIFICARII porcului

Alaiul sarbatorilor de iarna, care se intinde pe parcursul a trei saptamani, incepe in 20 decembrie, cu Sarbatoarea Ignatului. In religia crestin-ortodoxa este praznuit, in aceasta zi, Sfantul Mucenic Ignatie Teoforu, urmas al apostolilor, patriarh al Bisericii Antiohiei si ucenic al Sfantului Evanghelist Ioan. Acesta a suferit multe chinuri pentru ca nu s-a lasat intors de la credinta in Hristos si a fost aruncat leilor, care l-au devorat, oasele lui fiind duse in Antiohia si venerate ca moaste.

Ziua de 20 decembrie este cunoscuta si sub numele “Ignatul porcilor”, cand multi romani, mai ales din mediul rural, conform unei vechi traditii, sacrifica porcul pentru masa de Craciun si celelalte sarbatori care urmeaza pana la Sfantul Ioan. Sacrificarea porcului de Craciun este o dovada a modului in care o practica pagana a ajuns sa se asocieze cu o sarbatoare crestina.

Ritualul sacrificarii porcului in preajma sarbatorilor Craciunului aminteste de jertfele de animale practicate de popoarele vechi (egipteni, greci, romani) in perioadele de trecere de la un an sau anotimp la altul. Intr-un moment cum este cel de la cumpana dintre anul vechi si anul nou, se sconta pe functia regeneratoare a sacrificiului. Prin acest sacrificiu, echivalent semantic al anului ce se stinge, o noua viata se naste, aceea a noului an.

In credinta vechilor daci, porcul era sacrificat ca simbol al divinitatii intunericului, care slabea puterea Soarelui in cea mai scurta zi a anului, la Solstitiul de iarna. Pentru a veni in ajutorul Soarelui, oamenii sacrificau porci. Dupa aceea, ziua incepea sa creasca si Craciunul devenea o sarbatoare a luminii si a vietii.

Folcloristul Petru Caraman considera ca obiceiul taierii porcului din ziua de Ignat isi afla radacinile in traditiile antichitatii romane. Lumea romana practica acest sacrificiu la Saturnalii, intre 17 si 30 decembrie, consacrandu-l lui Saturn, la origine zeu al semanaturilor. Porcul insusi era socotit ca intruchipare a acestei divinitati, a carei moarte si reinviere se consuma la cumpana dintre anul vechi si anul nou. Este insa vorba de un transfer al obiceiului, de la data la care se celebra initial anul nou in lumea romana: inceputul primaverii, al semanatului, la sarbatorile ce precedau Calendele lui Janus, adica la Saturnalii.

In desfasurarea sacrificarii porcului se respectau anumite conditii de timp si spatiu. Sacrificarea nu putea fi inceputa inainte de ivirea zorilor si nici nu putea depasi apusul soarelui.

Trebuia sa aiba loc pe lumina, intrucat numai lumina putea tine la distanta, prin puterea ei arzatoare, spiritele malefice, ce-ar incerca sa anuleze virtutile sacrificiului. Totodata, locul ales pentru taierea porcului era supus unui ritual de purificare, fiind tamaiat si stropit cu apa sfintita sau cu apa neinceputa, pentru a indeparta duhurile necurate.

In zilele noastre, taierea porcului este un prilej de reunire a familiei, deoarece participa de obicei toti membrii ei, iar pentru copii este un prilej de veselie si de joaca. De cu seara, oamenii pregatesc cateva cutite bine ascutite, o butelie de gaz sau paie — pentru parlit, vasele in care vor pune carne, slanina si soric.

Barbatii sunt cei care se ocupa de sacrificarea animalului, iar traditia cere ca acela care taie porcul sa fie un om curat, care inainte de sacrificiu trebuie sa mearga la Biserica, sa se spovedeasca, parintele iertandu-i si pacatul uciderii porcului. In unele regiuni, chiar si gospodaria este sfintita inainte de sacrificare. La taierea porcului, se spune ca femeile nu au voie sa participe nici macar pentru a turna bautura in paharele barbatilor, deoarece fiindu-le mila, animalul nu poate muri. Rolul femeilor incepe in momentul in care carnea de porc ajunge pe masa din bucatarie, pentru a fi preparata.

Dupa sacrificare, porcul este spalat si se rostesc cuvintele: ”Carnea ta sa fie/ Carne aurie”. Apoi, animalul este parlit pe primele paie secerate in vara, puse deoparte, special pentru Ignat. In foc mai sunt aruncate ramuri de lemn cainesc si de iasomie, ca sa iasa soricul aromat.

Se obisnuieste ca, dupa ce este gata de parlit, sa se puna un tol peste porc si sa se suie pe el cei mici, sa se veseleasca, pentru ca porcul sa fie mancat cu pofta. Tot atunci se ia basica porcului si se pun graunte in ea, dupa care se pune la uscat. Se zice ca dupa cata galagie face basica, atata veselie si bucurie va fi in casa. 

Ion Creanga povesteste in ”Amintiri din copilarie” despre acest moment: “La Craciun, cand taia tata porcul si-l parlea, si-l oparea, si-l invelea iute cu paie, de-l innadusa, ca sa se poata rade mai frumos, eu incalecam pe porc deasupra paielor si faceam un chef de mii de lei, stiind ca mie are sa-mi dea coada porcului s-o frig si besica s-o umplu cu graunte, s-o umflu si s-o zuraiesc dupa ce s-a usca…”

Femeia, de obicei, se ocupa de impartirea carnii pe categorii, dar numai dupa ce barbatul face semnul crucii cu cutitul pe fruntea animalului, zicand ”Doamne ajuta sa-l mancam sanatosi” si termina de transat porcul.

Se pune deoparte carne pentru carnati, caltabosi, toba, pentru friptura de la pomana porcului; pana si picioarele se folosesc pentru piftie. Se spune ca romanul stie sa foloseasca fiecare bucata din porc, mai mult decat orice natie din lume care mananca acest fel de carne. Incepand de la urechi si coada, mancate de obicei de copii, la carnea macra si slanina pusa la afumat, pana la intestinele folosite pentru a fi umplute cu carnea tocata, totul este folosit de gospodina casei pentru bucatele din care toti vor degusta la masa din ziua Nasterii Domnului.

Dupa transarea si sortarea carnii, gospodina casei pregateste o masa, numita traditional “pomana porcului”, pentru toti oamenii care au ajutat la taierea porcului. Astfel, intr-un ceaun mare, de tuci, se prajeste carne din porcul proaspat sacrificat, taiata din toate partile porcului: muschi, ficat, slanina, coasta. Odata cu friptura, gospodina face si o mamaliga mare, cat sa ajunga pentru toti mesenii si, in mijlocul mesei, pune si un castron cu muraturi.

De obicei, masa se aseaza in curte, in fata casei, se mananca in picioare si, alaturi de mancare, se bea tuica fiarta.

Pomana porcului se imparte comunitatii, saracilor, dar mai mult apropiatilor. O parte din bucatele gatite din carnea porcului se duce preotului. Este, de fapt, ceea ce a mai ramas din obiceiul stravechi al oferirii ofrandelor pentru imbunarea spiritelor rele si adunarea celor bune care sa fereasca gospodaria de primejdii. 

Ignatul cade intotdeauna in plin post al Craciunului, dar uneori obiceiurile si traditiile, ca acestea de Ignat, sunt atat de puternic inradacinate incat nu pot fi oprite nici chiar de regulile foarte stricte impuse de Biserica.

Din restul carnii se prepara produsele destinate sarbatorilor de Craciun, Anul Nou si Boboteaza: carnati, piftie, toba, caltabosi, carne fripta. Totodata, o parte se conserva pentru a fi consumata peste an. Nimeni nu se atinge insa de preparate decat dupa ce, in dimineata de Craciun, o parte din ele sunt impartite de femei, la vecini sau la biserica, pentru mortii familiei. 

Obiceiuri si superstitii 
In traditia romaneasca intalnim o serie de obiceiuri si superstitii legate de Ignat. Astfel, in ajunul Ignatului se fierbe grau, capul familiei il tamaiaza si il binecuvanteaza. Din acest grau fiert mananca toti membrii familiei, iar ce ramane se da dimineata la pasari.

In seara de Ignat se ia un dovleac, i se taie coada si se pastreaza, pentru ca se spune ca este bun pentru leac de bube dulci la copii.

Se spune ca in aceasta noapte vrajitoarele umbla sa ia belsugul casei, de aceea se presara mei si sare imprejurul casei, al hambarelor si al curtii.

Daca porcul este negru, se ia o bucata din untura lui si se duce la Biserica de Boboteaza, sa fie sfintita de preot. Apoi poate fi folosita de cei care au dureri de picioare sau junghiuri. Tot cu untura de porc negru taiat la Ignat era uns trupul celui banuit ca ar putea ajunge strigoi. De asemenea, ea se foloseste si pentru tratarea unor boli ale porcilor, oilor si viteilor.

Diferite organe ale porcului sacrificat sunt utilizate ca remedii in tratarea unor boli ale omului sau animalelor, in practici magice de vindecare a unor boli atribuite deochiului, spiritelor malefice, ca adjuvant in vraji si farmece.

Despre ficatul porcului se spune ca este bun pentru vindecarea anemiei sau a lipsei poftei de mancare.

Sangele animalului, amestecat cu mei si lasat sa se usuce, este bun pentru afumat copiii cand se sperie sau cand au guturai.

Parul de porc se pastreaza si cu el se afuma copiii atunci cand se crede ca sunt deochiati. Cu el se afuma si adaposturile vitelor, pentru a le proteja de atacul animalelor salbatice.

Traditia spune ca in ziua de Ignat nu este permisa nicio alta activitate, ziua intreaga trebuind dedicata doar taierii, sortarii si prepararii specialitatilor din carne de porc. Singura activitate permisa in ziua de Ignat este taiatul porcului. Se credea ca prestarea oricarei alte munci — spalatul rufelor, cusutul, torsul lanii, maturatul casei — atragea dupa sine pedepsirea celor care incalcau normele sarbatorii.

Daca in inima porcului se gaseste mult sange ”inghetat”, este semn ca stapanul va avea noroc la bani. Splina porcului este cea care descopera durata iernii: daca splina este groasa in capat, e semn ca vom avea o iarna grea, cu multa zapada, iar daca este subtire, arata ca va fi iarna saraca in omat, iar anul nou nu va fi imbelsugat.

In anumite zone ale tarii, este obiceiul ca stapanul casei sa ia din sangele scurs din porc si sa deseneze o cruce pe fruntea copiilor, pentru ca acestia sa creasca rumeni si sanatosi. Fetele din casa sedeau deoparte si, cand cei care lucrau la taiatul porcului nu erau atenti, furau sange si se stropeau pe frunte ori isi desenau dorintele: o inima pentru iubire, o cruce pentru curatenie sufleteasca sau un pom pentru a fi roditoare.

In casa este adusa mai intai capatana porcului cu ratul inainte, ca sa mearga bine treaba in gospodarie.

Intre Ignat si Craciun, femeile nu trebuie sa toarca, ele piseaza grau ca sa aiba pana la Craciun. Din el se fac un fel de turte, numite ”carpele Domnului Hristos”, cu miere si nuci, pe care le mananca in ajunul Craciunului.

Sarbatoarea trebuie tinuta cu sfintenie de femeile insarcinate, pentru a naste prunci intregi la trup si minte.

Pedepsele aplicate celor considerati vinovati de nerespectarea interdictiilor — cazaturi, oparit, dureri ale membrelor inferioare — erau atribuite unei divinitati razbunatoare, ce patrona sarbatoarea: Inatoarea. Se spunea ca Inatoarea era o femeie batrana, urata, lacoma si cu apucaturi de capcaun, “manca lumea”.

In acelasi timp, in povestile ce circulau in satul din sudul Moldovei, la inceputul secolului al XX-lea, ea aparea ca o fiinta vicleana, ce incerca sa le ispiteasca pe femei sa lucreze, dupa care le oparea sau le devora. Pentru a contracara actiunile ei malefice si a o impiedica sa se apropie de casa, femeia “ispitita” trebuia sa iasa, la miezul noptii, in curte si sa imite cantecul cocosului, repetandu-l de trei ori. Se credea ca, auzind cantecul cocosului, Inatoarea se retragea speriata. Asadar, in acest ceremonial, se sconta pe functia protectoare a cocosului — chiar daca era vorba numai de imitarea sunetelor lui — care, in calitate de animal solar, avea puterea de a exorciza spiritele malefice.

Dupa ce indeplinea acest ritual de aparare, femeia trebuia sa intre in casa si sa stinga focul, ca Inatoarea sa nu fie atrasa de lumina si sa revina. Ea cauta lumina focului, intrucat locul pe unde putea intra era hornul casei. Daca era intuneric, ea nu reusea sa gaseasca calea de acces catre interiorul locuintei si pleca definitiv. Dar, pana sa paraseasca satul, ea incerca sa se razbune pe oricine ii iesea in cale. De aceea, se spunea ca este bine ca, pe tot parcursul zilei de Ignat, oamenii sa poarte sau sa aiba asupra lor inele, cercei, monede sau orice alt obiect metalic. Fiind incarcate cu energie, obiectele metalice puteau tine la distanta de om duhurile ostile lui. Metalul bara trecerea Inatoarei, impiedicand-o sa se apropie de cel pe care il intalnea in peregrinarile ei diurne sau nocturne pe pamant.

Dupa credintele comunitatilor rurale din Banat, Inatoarea putea fi impiedicata sa se apropie de casa daca in dimineata de Ignat, dupa ce se taia porcul, se inconjura de trei ori curtea cu o carpa aprinsa. Fumul degajat de carpa aprinsa o forta sa se indeparteze.

Sursa foto: gandul.info