Igor Corman, presedintele Parlamentului din Rep. Moldova, vrea o majoritate solida care sa formeze un guvern proeuropean

Presedintele Parlamentului din Republica Moldova, Igor Corman, si-a exprimat speranta ca noul for legislativ care va fi desemnat la alegerile de duminica va dispune de o majoritate care sa creeze stabilitate politica tarii, transmite Agerpres.

Igor Corman,a declarat ca o majoritate proeuropeana va ajuta Republica Moldova sa inceapa implementarea Acordului de asociere cu Uniunea Europeana.

Vezi aici cum s-au desfasurat alegerile din Rep. Moldova

”Astept ca decizia cetatenilor sa duca la o stabilitate in parlament, sa putem constitui o majoritate solida, o majoritate proeuropeana, un parlament care sa poata sa formeze un guvern competent, un guvern proeuropean, astfel incat in continuare sa ne miscam mult mai rapid si cu pasi mult mai fermi in directia in care asteapta cetatenii nostri’, a afirmat Corman.

Igor Corman isi doreste ca noua majoritate parlamentara sa permita ”implementarea unui program de guvernare bine structurat”, care sa asigure crestere economica si investitii si, implicit, ridicarea nivelului de trai al populatiei.