Ilie Năstase o atacă dur pe Brigitte Sfăt: ”Femeia asta nu se va schimba niciodată!”

Ilie Năstase a fost invitatul realizatoarei Denise Rifai de la Kanal D. În cadrul emisiunii ”40 de întrebări cu Denise Rifai”, fostul mare sportiv a lansat un atac dur la adresa lui Brigitte Sfăt, femeia cu care a avut o relație timp de 8 ani, dintre care cinci din postura de soț și soție.

„Ea a câștigat imagine de pe urma mariajului cu mine. Și asta și-a dorit. Văd și acum la televizor, fiecare din domnișoarele astea care au reality show. Nu înțeleg cine sunt aceste persoane de au aceste reality show-uri. Din greșeală mai dau, mă uit, dar nu știu cine sunt…un băiat mai tânăr, Jador, Pastramă, Salam, nu înțeleg ce sunt emisiunile astea. Ce câștigă sau ce învață oamenii care se uită la emisiunile alea că eu nu înțeleg. Sunt certuri acolo cu copilul pe marginea patului, pe prăpastie, îi cad banii în apă… Pentru mine nu a fost un lucru bun relația asta, asta e sigur!”, a spus Ilie Năstase.

„Când s-a căsătorit cu mine, Ilie i-a semnat Amaliei o hârtie că dacă face un copil cu mine, casa să-i rămână ei. I se interzicea astfel să aibă un copil cu mine. Asta a fost marea mea traumă”, declara Brigitte Sfăt în urmă cu ceva timp.

„Nici nu a fost vorba despre așa ceva. Brigitte este o persoană care își pierde controlul. Văd și acum, mă mai uit din când în când… Femeia asta nu s-a schimbat și nici nu cred că se va schimba. Eu am avut norocul că am dat peste cineva care mă înțelege, cel puțin până acum. M-am calmat, mă simt foarte bine, mă simt liniștit, față de ce mi s-a întâmplat cu Brigitte. E singura persoană pe care o ascult, și asta pentru că îmi face bine mie”, a lămurit Ilie Năstase această situație.

Sursa foto: adevarul