Ilie Sarbu: Nominalizarile PNL vor fi discutate in USL, dar premierul va avea ultimul cuvant

Ilie Sarbu, liderul grupului social-democrat din Senat, a declarat sambata ca nominalizarile PNL vor fi discutate in USL pentru a fi validate de toate partidele din Uniune, iar premierul Victor Ponta va avea ”ultimul cuvant” referitor la acestea.

“Legat de nominalizarile facute de colegii din PNL, trebuie sa spunem ca premierul Victor Ponta are ultimul cuvant. Aceste nominalizari vor fi discutate in USL pentru a fi validate in mod clar, de toate partidele din Uniune. Eu cred ca este bine sa fim mai rezervati in declaratii publice si sa nu comentam peste tot actiunile politice din guvernare, asa cum se facea pe vremea CDR”, a declarat Ilie Sarbu, intr-o declaratie remisa agentiei Agerpres.

Citeste si: Victor Ponta considera ca nominalizarea lui Iohannis la MAI si prezenta sa in Guvern ar fi un mare castig 

Sarbu a atras atentia asupra schimbarilor “importante” pe care doresc sa le faca liberalii si le compara cu schimbarea unei linii, “ca la hochei”.”Observ ca PNL a schimbat o linie, ca la hochei. Sper ca aceste schimbari, sa recunoastem importante, sa nu creeze instabilitate in cadrul institutiilor”, adauga Ilie Sarbu.

Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat vineri ca liberalii Klaus Iohannis, Eugen Nicolaescu, Cristian Busoi si Teodor Atanasiu au fost validati de conducerea partidului pentru a ocupa portofoliile de la Ministerul de Interne, al Finantelor, Sanatatii si Economiei.

Sursa foto: adevarul.ro