Important. Lia Olguța Vasilescu, anunț major despre pensiile românilor care au muncit în străinătate

România este obligată să recunoască drept vechime în muncă perioada desfăşurată de o persoană în ţările membre U.E., în temeiul principiului egalităţii de tratament enunţat în Regulamentul Nr.492/2001, potrivit Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale.

 „Regulamentul (UE) Nr.492/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului din 5 aprilie 2011 privind libera circulaţie a lucrătorilor în cadrul Uniunii, care este direct aplicabil şi României, reglementează libera circulaţie a lucrătorilor în cadrul Comunităţii. Regulamentul prevede înlăturarea obstacolelor în calea mobilităţii lucrătorilor. În temeiul prevederilor privind exercitarea muncii şi egalitatea de tratament din Regulamentul Nr.492/2011, la art. 7 se stipulează că lucrătorul cetăţean al unui stat membru nu poate fi tratat diferit, pe teritoriul celorlalte state membre, faţă de lucrătorii naţionali, în ceea ce priveşte munca şi avantajele sociale şi fiscal”, se arată pe site-ul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale.

Potrivit aceleiaşi surse, este foarte important ca aceia care vor să le fie recunoscută vechimea în muncă pentru o perioadă lucrată într-un stat membru UE să deţină documente originale. „Perioadele lucrate se dovedesc cu actele originale emise de unităţile la care s-a desfăşurat activitatea”, atrag atenţia reprezentanţii Ministerului Muncii.

Sursa text: știripesurse.ro