Încă un dosar pentru Sorin Blejnar! De ce este acuzat fostul șef de la ANAF

Anul 2018 începe cum nu se poate mai prost pentru Sorin Blejnar. Fostul şef al ANAF primeşte o nouă lovitură din partea procurorilor DNA.

În mare secret, procurorii anticorupție l-au pus sub acuzare într-un nou dosar de corupţie. Postul Antena 3 anunță, joi, că procurorii îl acuză pe Blejnar de luare de mită. Între timp, pe 10 ianuarie, Sorin Blejnar va afla pronunţarea în dosarul în care DIICOT Braşov l-a trimis în judecată pentru protejarea unei reţelei de evaziune cu produse petroliere.

Blejnar a ajuns deja la al patrulea dosar penal, acesta din urmă fiind instrumentat de procurorul care cercetează și dispariția lui Codruț Marta, procurorul Carmen Damian. Pe 18 decembrie s-au făcut percheziţii la locuinţa lui Sorin Blejnar, iar pe data de 19 decembrie a fost pus sub control judiciar. Aceeaşi măsură a fost aplicată şi pentru Andreea Blejnar, soţia fostului şef al ANAF. Mâine, soţia lui Blejnar va contesta măsura controlului judiciar, mai anunţă Antena 3.

Sursa foto: realitatea