Incendiu la Moscova: Peste 350 de persoane evacuate dintr-o scoala

Un puternic incendiu a avut loc astazi la Moscova! Peste 350 de persoane au fost evacuate din interiorul Scolii de Arta Dramatica si Contemporana. Din fericire, nu exista victime.

Pompierii  au actionat pentru stingerea flacarilor care au cuprins imobilul construit in 1879 si au provocat daramarea partiala a unui plafon, a anuntat EFE, pe baza informatiilor din presa locala.

Din fericire, in momentul prabusirii, in cladire nu se mai afla nimeni. Activitatea pompierilor este ajutata si de ploaia care cade duminica asupra Moscovei.

Mii de persoane mor anual in Rusia din cauza incendiilor izbucnite mai ales in imobile neintretinute corespunzator sau construite preponderent din lemn. In luna aprilie, 38 de persoane dintr-un spital psihiatric din Moscova si-au pierdut viata prin intoxicare cu fumul acumulat in urma unui incendiu.

Sursa foto: englishrussia.com