Incendiu Matei Balș. Cinci pacienți morți, alți o sută evacuați! Video

Un incendiu puternic a izbucnit, vineri dimineață în jurul orei 5.00, la Institutul Matei Balș din București, care tratează bolnavi cu COVID. Conform informațiilor  focul a cuprins patru saloane aflate la parterul institului în care erau internați pacienți cu forme de COVID medii și severe, care aveau nevoie de oxigen.

Update 2: Un pacient internat într-un alt pavilion al Institutului „Matei Balș” din Capitală a surprins primele momente ale incendiului din această dimineață. Bărbatul, care trimis imaginile filmate postului Digi 24, susține că imediat după izbucnirea flăcărilor s-a auzit și o explozie.

Update: O altă persoană a fost găsită decedată în urma incendiului de la Institutul Matei Balș, fiind descoperită carbonizată în baie, a declarat ministrul de Interne, Lucian Bode. Ministrul nu a putut preciza însă dacă este vorba despre un pacient sau de o altă persoană.

Știre inițială

Trei dintre pacienți au murit carbonizați, iar o a patra victimă a decedat după ce manevrele de resuscitare au eșuat. Peste 100 de pacienți au fost evacuați, fiind transferați în alte pavilioane ale unității medicale și la alte spitale din Capitală, informează televiziunile de știri.

Trei dintre pacienții cu forme medii COVID-19 evacuați au fost transferați la Spitalul CF Witting, iar o altă pacientă în stare gravă, la Spitalul Militar. În total, 53 de pacienți au fost transferați la alte unități medicale din Capitală. Corpul de control al premierului a început verificările la Matei Balș. Președintele Klaus Iohannis va merge, la ora 13.00, la Institutul Matei Balș.

Aceasta este cea de-a doua tragedie care se produce într-un spital din România după incendiul din noiembrie de la secția ATI a Spitalului Județean de Urgență din Piatra Neamț, în urma căruia au murit 10 oameni.

Sursa foto: captura video