INCEPE cel mai DELICAT PROCES din ISTORIA de 150 de ani a BISERICII ORTODOXE ROMANE

Sinodul Bisericii Ortodoxe Romane (BOR) se intruneste in sedinta, joi si vineri, pentru a discuta propunerile Comisiei pentru Statut referitoare la sesizarile sau acuzatiilor aduse unor ierarhi, precum si la cercetarea si judecarea acestora, informeaza News.ro. Biserica Ortodoxa Romana incepe cel mai delicat proces de judecata a unui inalt ierarh, din istoria sa de aproape 150 de ani. Sfantul Sinod se intruneste in mod exceptional la Bucuresti, ca sa decida soarta lui Corneliu Barladeanul, episcop de Husi.

Acesta e acuzat ca a necinstit haina preoteasca, dupa ce a fost inregistrat, in ipostaze intime, cu un barbat. Reprezentantii Patriarhiei Romane sugereaza ca dupa transarea acestui caz scandalos, normele si regulamentele bisericesti vor fi inasprite. In ultima perioada, mai multi clerici, intre care episcopul Husilor, Corneliu Barladeanu, au fost implicati in scandaluri sexuale.

Astfel, in sedinta de joi a Sinodului BOR va fi prezentat si discutat referatul Cancelariei Sfantului Sinod cu privire la propunerile Comisiei pentru Statut si Regulamente referitoare la analizarea sesizarilor sau acuzatiilor aduse ierarhilor Bisericii Ortodoxe, precum si la cercetarea si judecarea acestora.

“Vor fi analizate, in vederea aprobarii, si unele propuneri al Cancelariei Sfantului Sinod referitoare la incetarea activitatii clericale, inclusiv a ierarhilor. In aceeasi zi, in cadrul sedintei Sfantului Sinod, vor fi desemnati membrii si supleantii Consistoriilor arhieresti care vor cerceta si judeca in prima si ultima instanta cazurile de abatere de la morala si disciplina Bisericii”, potrivit Patriarhiei.

Vineri, in sedinta de lucru a Sinodului Permanent, va fi discutata ”situatia critica din Episcopia Husilor, ca urmare a unor acuzatii aduse preasfintitului parinte Corneliu, precum si unor clerici din aceasta eparhie”, a anuntat Patriarhia. In 28 iulie, Patriarhul Daniel a transmis ca cere iertare tuturor credinciosilor “cu multa durere in suflet” pentru “tulburarea” produsa de acuzatiile aduse public unor clerici privind abateri de la morala crestina.

Tot atunci, Patriarhia a anuntat ca a avut loc o sedinta de lucru a Comisiei pentru statut si regulamente a Bisericii Ortodoxe Romane, prezidata de Patriarhul Daniel, in cadrul careia au fost studiate prevederile statutare privind disciplina clerului de toate gradele: diaconi, preoti si episcopi. Conform Patriarhiei, s-a constatat ca atat Statutul de organizare si functionare al Bisericii Ortodoxe Romane, cat si Regulamentul autoritatilor canonice disciplinare si al instantelor de judecata trebuie completate si amendate privind procedurile de sesizare, cercetare si judecare a abaterilor canonice si administrative ale ierarhilor, iar propunerile Comisiei pentru statut si regulamente, de completare si explicitare a prevederilor actuale statutare, vor fi prezentate Sinodului spre analiza si aprobare in zilele de 17 si 18 august.

In ultima perioada, mai multi clerici au fost implicati in scandaluri sexuale.

Preotul Cristian Pomohaci, din judetul Mures, care este si cantaret de muzica populara, este cercetat pentru ca ar fi incercat sa corupa sexual un adolescent de 17 ani, cazul fiind preluat de Parchetul General. Totul a fost surprins intr-o inregistrare audio de 22 de minute, in care preotul incearca sa il convinga pe adolescent sa intretina relatii sexuale cu el si chiar sa mai aduca si alti tineri. Preotul Pomohaci a fost acuzat, in 2013, de practici neacceptate de Biserica Ortodoxa precum exorcizarea, primind canon sa mearga o perioada la Manastirea Afteia pentru a se cai pentru faptele sale. Consistoriul Eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia a decis ca preotul Cristian Pomohacisa fie caterisit.

Un alt scandal este cel al episcopului Husilor, Corneliu Barladeanu, care a fost filmat in ipostaze intime cu un fost elev de la seminar, in prezent preot. Mitropolia Moldovei si Bucovinei i-a solicitat episcopului de Husi sa nu mai slujeasca Sfanta Liturghie si celelalte slujbe bisericesti, ”pana la proxima sedinta a Sfantului Sinod, cand se va aborda acest subiect”.

Un alt caz este cel al staretului manastirii Prislop, din judetul Maramures, care este acuzat ca a purtat discutii cu tenta sexuala cu un fost student la Teologie. Fostul student a facut publica, pe internet, o discutie cu staretul Celestin. Inregistrarile au ajuns in atentia Episcopiei Maramuresului si Satmarului, care a decis ca preotul Celestin sa fie eliberat din functia de staret al manastirii si sa fie mutat. Parintele Celestin sustine insa ca are probe care il vor ajuta sa isi dovedeasca nevinovatia in instanta.

Un caz mai vechi, din 2009, este cel de la Manastirea Caldarusani, unde preotul Laurentiu Andreescu, care slujea de 20 de ani la manastire, si parintele Petroniu au fost implicati intr-un scandal sexual. Intr-o inregistrare video, preotul Laurentiu Andreescu aparea in pat cu Bogdan Enescu, de 26 de ani la acea vreme, un baiat caruia biserica ii oferise cazare la manastire. Conform spuselor tanarului, el a intretinut relatii sexuale nu doar cu preotul Andreescu, ci si cu parintele Petroniu, iar pe alti calugari care ii faceau avansuri sexuale a trebuit sa ii refuze din lipsa de timp.

Sursa foto: realitatea