Inchisoare de pana la 3 ani pentru protestatarii care impiedica exercitarea puterii de stat! PSD se delimiteaza CATEGORIC

Deputatul PSD Tudor Ciuhodaru (foto) a depus, la Senat, o propunere legislativa care prevede pedepsirea cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani a actiunilor care au ca scop schimbarea ordinii constitutionale ori a ingreunarii sau impiedicarii exercitarii puterii de stat, informeaza News.ro.

UPDATE 2: PSD “se delimiteaza categoric de initiativa personala a deputatului Tudor Ciuhodaru” care a depus un proiect legislativ ce prevede pedeapsa cu inchisoarea pentru actiuni cu “scopul schimbarii ordinii constitutionale ori a ingreunarii sau impiedicarii exercitarii puterii de stat”, potrivit unui comunicat de presa al partidului.

“Partidul Social Democrat considera ca forma actuala a Codului Penal are prevederi clare si suficiente in legatura cu astfel de fapte si nu necesita completari sau modificari”, noteaza sursa citata.

“Mai mult decat atat, abordarea deputatului Tudor Ciuhodaru in aceasta materie este vaga, iar din acest motiv prezinta mai multe vicii de constitutionalitate in ceea ce priveste respectarea unor drepturi si libertati fundamentale precum libertatea intrunirilor sau dreptul de asociere. Ca atare PSD se va opune acestui demers si va vota impotriva propunerii legislative a deputatului Tudor Ciuhodaru”, mai transmite biroul de presa al PSD.

UPDATE 1: Intr-o interventie telefonica la Realitatea Tv, deputatul a comentat faptul ca in presa au aparut speculatii potrivit carora si manifestantii din tara din ultima luna ar fi vizati de acest proiect de lege. “Nu, nici nu s-a referit la asa ceva. Acest proiect de lege l-am avut si in mandatul trecut, deci nu are niciun fel de legatura cu recentele manifestari ale protestatarilor. Pentru ca unele proiecte bune sa fie adoptate, trebuie depuse de mai multe ori”, a spus Tudor Ciuhodaru.

STIRE INITIALA

Proiectul de lege vizeaza completarea Legii 286/2009 privind Codul Penal si porneste, potrivit lui Ciuhodaru, din nevoia de a acoperi “un vid legislativ”. Astfel, la articolul 397 se introduce alineatul 3 care va avea urmatorul cuprins: “Intreprinderea de actiuni impotriva persoanelor sau bunurilor savarsite de una sau mai multe persoane impreuna, in scopul schimbarii ordinii constitutionale ori a ingreunarii sau impiedicarii exercitarii puterii de stat, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi”.

Social-democratul argumenteaza, in expunerea de motive, ca “Romania a fost intotdeauna un stat extrem de tolerant”, in conditiile in care pe teritoriul nostru traiesc multe minoritati “ce nu se pot plange ca sunt prigonite sau marginalizate de statul roman”. De asemenea, deputatul subliniaza ca prin noul Cod Penal nu sunt condamnate toate formele de incalcare a articolelor 1 si 13 din Constitutia Romaniei.

Tudor Ciuhodaru considera ca lipsa unor masuri care “sa descurajeze si sa pedepseasca orice actiune impotriva ordinii constitutionale savarsite de persoane, organizatii sau partide a dus la exacerbarea acestor manifestari”. Deputatul PSD face in cele din urma referire la evenimentele de la Targu Mures, in care s-a cerut autonomia Tinutului Secuiesc, si mentioneaza ca acestea impun ca Parlamentul sa adopte propunerea legislativa in cauza.

“Evenimentele de la Targu Mures, in cadrul carora s-a cerut autonomia Tinutului Secuiesc, precum si cererile europarlamentarilor romani de etnie maghiara, Laszlo Tokes si Csaba Sogor, impun ca Parlamentul Romaniei sa adopte acest act normativ prin care sa reglementam faptul ca, in Romania, libertatea, democratia, dreptul de miscare si libera exprimare nu pot merge pana la nivelul la care, prin abordari extremiste, separatiste, revizioniste, se ataca esenta statului roman”, a conchis Tudor Ciuhodaru.

Sursa foto: jurnalul