Inconjurul lumii cu trenul! Calatoria dureaza 53 de zile si incepe in 18 mai 2015 din Londra

O companie britanica le ofera persoanelor cu dare de mana si cu suficient timp liber la dispozitie posibilitatea de a face inconjurul lumii cu trenul. Calatoria dureaza 53 de zile, timp in care pasagerii vor trece peste trei continente.

Pretul biletului este de 36.500 dolari, iar compania care ofera itinerarul este Great Rail Journeys, informeaza CNN. Calatoria incepe in data de 18 mai 2015 din Londra.

“Avem cateva calatorii lungi in portofoliu, dar niciodata nu am mai organizat inconjurul lumii”, a declarat Julian Appleyard de la Great Rail Journeys pentru CNN.

Dupa ce pleaca din Londra, pasagerii vor zbura catre New York si de acolo vor petrece 20 de zile in tren in America de Nord. Dupa ce trec prin Washington D.C., Chicago, Denver, Colorado si Los Angeles, vor ajunge cu vaporul in San Francisco, iar de acolo vor zbura catre Shanghai.

Vezi aici topul celor mai bune plaje din lume

Din Shanghai, calatoria catre casa se va face numai cu trenul, pasagerii urmand sa ajunga la Beijing si de acolo in Rusia, trecand prin Mongolia.

Calatorii vor ajunge la Moscova trecand calea ferata transsiberiana, iar apoi vor avea ocazia sa vada orase ca Varsovia, Vienna, Innsbruck sau Venetia, inainte de a se intoarce in Londra.

Compania sustine ca numeroase persoane s-au aratat interesate de calatorie, dar ca vor fi numai 25 de pasageri, pentru “a se mentine exclusivitatea”.

“Este in mod evident cea mai lunga si mai scumpa calatorie organizata de noi, asa ca li se adreseaza persoanelor bogate si care au 53 de zile la dispozitie”, a precizat Julian Appleyard.

O alta companie, din tara Galilor, Ffestiniog Travel, organizeaza o calatorie asemanatoare, prin Canada, care va dura 40 de zile. Ea va incepe in acest an, pe 3 mai.

Biletul acesteia este putin mai ieftin, 32.765 dolari.