Incredibil ce a făcut un bărbat pentru a se calma după o ceartă conjugală

Un bărbat, în vârstă de 48 de ani, din provincia italiană Como s-a certat cu soția sa și a decis să facă un gest incredibil în încercarea de a se calma, scrie cotidianul Il Resto del Carlino din Fano, citat de The Independent.

Bărbatul și-a luat paltonul pe el și a plecat parcurgând pe jos peste 450 de kilometri timp de o săptămână. El a fost oprit, de 1 decembrie la ora 02.00 dimineața, de polițiștii care supravegheau aplicarea măsurilor de carantină pe drumul național de lângă orașul Fano, scrie sursa citată.

Bărbatul de 48 de ani din provincia Como, în nordul Italiei, bărbatul a reușit să ajungă în Fano, un mic oraș pe coasta adriatică, aflat la o distanță de 450 de kilometri distanță.

Acesta fusese dat dispărut de către soția sa cu o săptămână în urmă. Bărbatul era obosit, dar era lucid, și a recunoscut că nu și-a dat seama că a parcurs o distanță atât de mare. El a mai spus că a primit mâncare de la oamenii întâlniți pe drum. “Sunt bine, doar puțin obosit”, a declarat el, potrivit publicației Il Resto del Carlino.

Soția acestuia a confirmat că bărbatul a ieșit din locuință în urmă cu o săptămână, după o ceartă, și dus a fost. Bărbatul a fost amendat cu 400 de euro pentru că a încălcat măsurile de carantină impuse în Italia.