Incredibil, dar adevărat! “Zece negri mititei”, bestseller-ul Agathei Christie, își schimbă numele

“Zece negri mititei”, bestseller-ul scriitoarei Agatha Christie își va schimba titlul și va fi republicat într-o versiune revizuită în Franța. Romanul se va numi “Erau zece”, a anunțat James Prichard, strănepotul scriitoarei, la RTL.

Vândut în peste 100 de milioane de exemplare, cu zeci de adaptări pentru film și televiziune, romanul polițist ”Zece negri mititei” a fost scris în 1938 de Agatha Christie. Romanul de succes a fost publicat în Franța în 1940, titlul original fiind “10 Little Niggers”. În roman, cuvântul “negru” este folosit de 74 de ori.

“Când a fost scrisă cartea, limbajul era diferit, erau folosite cuvinte uitate acum. (…) Opinia mea este că Agathei Christie (…) nu i-ar fi plăcut ca cineva să fie rănit de vreun rând de-al său. Astăzi, din fericire, putem repara (…) Pentru mine are sens: nu aș vrea ca un titlu să distragă cuiva atenția de la ceea ce are de făcut. Dacă doar o persoană ar simți asta, ar fi prea mult. Nu mai trebuie folosiți termeni care ar putea răni: aceasta este pe care trebuie să o avem în 2020”, și-a motivat decizia strănepotul scriitoarei Agatha Christie.

Sursa foto: wikipedia