Indicele Robor la 3 luni a crescut astăzi

Indicele Robor la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut la 2,92%, potrivit datelor publicate luni de Banca Naţională a României (BNR).

Robor la trei luni este indicatorul principal în funcţie de care se calculează dobânzile variabile la creditele în lei. Joi, indicele a scăzut de la 2,90% la 2,88%, cel mai mic nivel din 7 iunie 2018, când a fost 2,87%. Vineri, indicele a stagnat.

Luni, acest indicele a crescut la 2,92%. Totodată, luni, indicele Robor la şase luni a stagnat la 3,23%. Joi, acest indice a scăzut la 3,22%, cel mai mic nivel din 25 iunie 2018, când a fost 3,20%. Vineri, indicele a crescut la 3,23%.

Robor (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii la care se împrumută, între ele, instituţiile bancare din România, în lei, iar evoluţia sa este legată, în principal, de nivelul de lichiditate existent în piaţă.

Sursa foto: BNR