INFLATIA a coborat, in luna mai, la un nou MINIM NEGATIV: minus 3,5%

Inflatia anuala ramane in teritoriu negativ si in luna mai, la minus 3,5%, fiind in coborare de la minus 3,3% in aprilie, potrivit datelor publicate, vineri, de Institutul National de Statistica (INS). “Preturile de consum, masurate prin indicele preturilor de consum (IPC), au fost mai mici cu 3,5% in luna mai 2016 comparativ cu luna mai 2015. Determinata pe baza indicelui armonizat al preturilor de consum (IAPC) scaderea a fost de -3%”, arata INS.

In luna mai 2016, ponderea marfurilor si serviciilor care au inregistrat o scadere a preturilor, comparativ cu aprilie 2015, este de 66,9%, cele care au avut cresteri cuprinse in intervalul 0 – 2,5% detin o pondere de 19,8%. Marfurile si serviciile ale caror preturi au crescut cu mai mult de 2,5% detin o pondere de 13,3%. Rata medie a preturilor de consum in ultimele 12 luni (iunie 2015 – mai 2016) fata de precedentele 12 luni (iunie 2014 – mai 2015), calculata pe baza IPC, este de -2,1%. Determinata pe baza IAPC, rata medie este de -1,7%.

In mai 2016, fata de mai 2015, preturile de consum au scazut la grupa marfurilor alimentare cu 7,57%, la cele nealimentare cu 1,23%, iar la servicii cu 0,62%. Banca Nationala a Romaniei (BNR) a revizuit in scadere prognoza de inflatie pentru acest an, la 0,6%, mai putin cu 0,8 puncte procentuale fata de estimarea anuntata in februarie, potrivit Raportului trimestrial asupra inflatiei.

In acest context, Comisia Nationala de Prognoza (CNP) a revizuit in scadere la 0,9% proiectia de inflatie pentru sfarsitul acestui an, de la 1,8% cat a estimat in prognozele anterioare (de toamna si de iarna). Potrivit prognozei de primavara, inflatia medie anuala a fost, de asemenea, revizuita in scadere, la minus 0,7%, fata de 0% in prognoza de iarna.

Sursa foto: Ziarul financiar