INFOTRAFIC: CIRCULATIA RUTIERA INTENSA PE AUTOSTRADA SOARELUI

Circulatia rutiera este foarte intensa, vineri dimineata, pe sensul catre litoral al autostrazii A2 Bucuresti – Constanta, iar valorile de trafic sunt in crestere, anunta Centrul Infotrafic.
 
“Pentru prevenirea evenimentelor nedorite, sfatuim conducatorii auto care se deplaseaza pe aceasta artera sa manifeste prudenta sporita la volan, sa nu efectueze manevre periculoase si, foarte important, sa mareasca distanta de siguranta fata de vehiculele dinainte (pentru a putea opri in conditii de siguranta in orice moment)”, arata politistii rutieri. 

Soferii care circula spre mare sunt sfatuiti de politistii rutieri sa achite tariful de trecere pentru podurile peste Dunare (peaj) la statiile de alimentare cu carburanti sau prin sms, la numarul 7577. Daca se opteaza pentru plata peajului la distribuitorii autorizati sau prin sms, acesta se poate achita inainte de utilizarea podurilor sau pana la ora 24.00 a zilei urmatoare trecerii, mai precizeaza Centrul Infotrafic.

 Sursa foto: realitatea