INS: ECONOMIA Romaniei, in crestere cu 3,8% in primul trimestru din 2014

Datele provizorii publicate miercuri de Institutul National de Statistica (INS) arata ca economia Romaniei a crescut cu 3,8%, in primul trimestru, industria fiind principalul motor de care a ajutat la crestere.

Astfel, Produsul Intern Brut (PIB) – date ajustate sezonier – estimat pentru trimestrul 1 din 2014 a fost de 162.664,4 milioane lei preturi curente, in crestere – in termeni reali – cu 0,1% fata de trimestrul al patrulea din 2013 si cu 3,8% fata de trimestrul 1 din 2013.

Este cel mai mare avans anual inregistrat de o tara membra a Uniunii Europene, potrivit unor estimari preliminare publicate de Oficiul european pentru Statistica (Eurostat), luna trecuta.

Este al doilea trimestru consecutiv cand Romania are cea mai mare crestere economica anuala din UE, dupa ce in ultimul trimestru al anului trecut Romania a avut o crestere a PIB de 5,1%.

Citeste si: Sistemul bancar din Europa nu mai contribuie la cresterea economica

La cresterea PIB, in trimestrul I 2014 fata de trimestrul I 2013, au contribuit toate ramurile economiei, cu exceptia constructiilor, activitatilor de intermediere financiara si asigurari si a activitatilor profesionale, stiintifice si tehnice; activitati de servicii administrative si activitati de servicii suport care, impreuna, au avut o contributie negativa (-0,4%). Contributii pozitive mai importante au avut urmatoarele ramuri:

– Industria (+2,3%), cu o pondere de 29,7% la formarea PIB si al carei volum de activitate s-a majorat cu 7,9%;
– Comertul cu ridicata si cu amanuntul; repararea autovehiculelor si motocicletelor; transport si depozitare; hoteluri si restaurante (+0,6%), cu o pondere de 12,5% la formarea PIB si al carui volum de activitate s-a majorat cu 5,4%;
– Informatiile si comunicatiile (+0,3%), cu o pondere mai redusa la formarea PIB (4,3%) dar care au inregistrat o crestere semnificativa a volumului de activitate (7,4%);
– Impozitele nete pe produs (+0,8%), cu o pondere de 13,9% la formarea PIB si al caror volum de activitate s-a majorat cu 5,5%.

Citeste si: WALL STREET JOURNAL: ROMANIA A DEVENIT O ECONOMIE MODERNA, CU UN PIB PER CAPITA PESTE MEDIA DIN UE

Produsul Intern Brut (serie bruta) estimat pentru primul trimestru din 2014 a fost de 127620,4 milioane lei preturi curente, in crestere – in termeni reali – cu 3,8% fata de trimestrul I 2013.

Din punctul de vedere al utilizarii PIB, cresterea s-a datorat, in principal:

– cheltuielii pentru consum final al gospodariilor populatiei, al carei volum s-a majorat cu 6,7% contribuind cu 4,4% la cresterea PIB;
– exportului net (cu o contributie de +0,7%), consecinta a cresterii cu 9,7% a exporturilor de bunuri si servicii corelata cu o crestere, usor mai mica, a volumulului importurilor de bunuri si servicii cu 8,5%. Este de remarcat, de asemenea, soldul pozitiv al balantei de plati.

Ca urmare a scaderii volumului formarii brute de capital (cu 10,4%) aceasta a avut o contributie negativa la cresterea PIB, de -1,5%.

Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) si-a imbunatatit estimarile referitoare la cresterea economiei romanesti la 2,6%, de la 2,4% cat estima in luna ianuarie a acestui an, avansul PIB urmand sa fie condus de exporturi si de redresarea cererii pe plan intern.

Comisia Europeana (CE) a imbunatatit din nou previziunile privind cresterea economica a Romaniei in 2014 si 2015, estimate acum la 2,5% in 2014 si 2,6% in 2015, fata de de 2,3% si respectiv 2,5%, cat estimase la momentul prezentarii previziunilor de iarna, in februarie.

Fondul Monetar International (FMI) estimeaza ca, in acest an, Romania va inregistra o crestere economica de 2,2%, urmata de un avans de 2,5% in 2015.

Produsul intern brut a crescut, in 2013, cu 3,5%, comparativ cu anul 2012. PIB estimat pentru anul 2013 a fost de 628.581,3 milioane lei preturi curente, in crestere – in termeni reali – cu 3,5% fata de anul 2012. in al patrulea trimestru din 2013, economia Romaniei a crescut cu 1,6% fata de trimestrul 3.