INS: Peste jumatate din POPULATIA ROMANIEI nu are CANALIZARE

Populatia din Romania conectata la  sistemele de canalizare in 2016 reprezenta mai putin de jumatate din numarul total de locuitori ai tarii (49,1%), in timp ce doar 47,7% din romani au acces la retele de epurare a apelor uzate, potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS), informeaza Mediafax.

In anul 2016, 9.702.739 de locuitori aveau locuintele conectate la sistemele de canalizare (SC), acestia reprezentand 49,1% din populatia rezidenta a Romaniei. In ceea ce priveste epurarea apelor uzate, populatia cu locuintele conectate la sistemele de canalizare prevazute cu statii de epurare (SCE) a fost de 9.415.524 persoane, reprezentand 47,7% din populatia rezidenta a tarii.

La 31 decembrie 2016, lungimea simpla a retelei de distributie a apei potabile era de 79.677 de km, cu 2.732 de km mai mare pe total tara, fata de situatia existenta la sfarsitul anului 2015. Comparativ cu anul precedent, in anul 2016, lungimea conductelor de distributie a gazelor naturale s-a extins cu 428 de km.

Sursa foto: realitatea