INS: ROMANIA nu mai este in RECESIUNE TEHNICA

Institutul National de Statistica (INS) a prezentat, vineri, ultimele date economice si, conform acestora, ROMANIA nu mai este in RECESIUNE TEHNICA. Astfel PIB-ul din trimestrul III al anului 2014 este in crestere cu 3,2 % fata de trimestrul al III-lea din anul 2013.

Economia a crescut cu 1,9% in cel de-al treilea trimestru comparativ cu trimestrul al doilea din acest an, serie ajustata sezonier, si cu 2,8% pe primele noua luni, cu 0,4 puncte procentuale peste avansul anual inregistrat in luna iunie, potrivit datelor semnal publicate de INS.

Datele revizuite publicate de Institutul National de Statistica arata ca economia romaneasca a evitat intrarea in recesiunea tehnica, intrucat PIB-ul din trimestrul intai a urcat cu 0,5%, comparativ cu o scadere de 0,1% la ultima revizuire anuntata, in timp ce scadere din T2 a fost de numai 0,3%.

“In urma revizuirii seriei brute conform Sistemului European de Conturi  (SEC) 2010 si a seriei ajustate sezonier, Produsul intern brut a scazut in trimestrul II 2014 cu 0,3% fata de trimestrul I 2014 si a crescut in trimestrul I 2014 cu 0,5% fata de trimestrul IV 2013”, se arata in comunicatul INS.

Revizuirea indica o ajustare in sus cu 0,6 puncte procentuale in trimestrul I si cu 0,6 puncte procentuale pe al doilea trimestru. Datele provizorii anuntate anterior de INS indicau o scadere a economiei de 0,1% pe primul trimestru si de 0,9% pe al doilea trimestru.

Stire in curs de actualizare.

Sursa foto: economica.net