Institutul Inimii din Cluj a reluat operatiile pe cord la nou-nascuti, dupa trei luni si jumatate

Institutul Inimii din Cluj-Napoca a reluat operatiile pe cord la nou-nascuti si la copii dupa o intrerupere de trei luni si jumatate, din cauza subfinantarii, prima interventie fiind facuta vineri, la un copil de trei ani, transmite corespondentul Mediafax.

Managerul interimar al Institutului Inimii “Niculae Stancioiu”, Adrian Molnar, a declarat corespondentului Mediafax ca reluarea operatiilor a fost posibila dupa reintoarcerea dintr-un concediu fara plata, pentru o perioada de sase luni, a chirurgului Manuel Chira.

“La Institutul Inimii s-au reluat, vineri, operatiile pe cord la nou-nascuti si copii, iar primul caz a fost cel al unui copil de trei ani, cu o malformatie congenitala cardiaca. Reluarea operatiilor a fost posibila dupa ce s-a intors chirurgul Manuel Chira, care a fost plecat sase luni intr-un concediu fara salariu, perioada in care a operat la o clinica privata din Sibiu. La institut mai efectua astfel de operatii chirurgul Mircea Cotul, dar si dansul a plecat la Bucuresti la inceputul lunii octombrie, astfel ca operatiile au fost intrerupte. Noi avem acum la institut finantare asigurata pentru efectuarea operatiilor de cord pentru nou-nascuti si copii. Avem si materiale, ramase din perioada de anul trecut in care nu s-a operat, asa incat nu vom intampina probleme”, a spus Molnar, fara a preciza sumele.

Potrivit acestuia, la institut exista o lista de asteptare de “cateva zeci de copii”, care urmeaza sa fie operati pe cord.

“In perioada de intrerupere a operatiilor la Cluj, copiii cu probleme cardiace au fost trimisi pentru interventii la Targu Mures, dar si la Sibiu. Anul trecut au fost operati la Institutul Inimii «Niculae Stancioiu», pana la intreruperea interventiilor, un numar de 85 de copii”, a spus Molnar.

La randul sau, chirurgul Manuel Chira, cel care a efectuat, vineri, prima operatie din 2014, a declarat corespondentului Mediafax ca, inainte de intreruperea interventiilor pe cord la nou-nascuti si copii, realiza doua astfel de interventii chirugicale pe saptamana.

Institutul Inimii “Niculae Stancioiu” are 190 de paturi, din care zece sunt la compartimentul pentru copii al Sectiei clinice de chirurgie cardiovasculara.
Manuel Chira a plecat la jumatatea anului trecut de la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, invocand lipsurile financiare ale unitatii, el operand la o clinica privata din Sibiu.

Conducerea Institutului Inimii “Niculae Stancioiu” din Cluj-Napoca sustinea, intr-un memoriu trimis CNAS in iunie anul trecut, ca institutul se afla intr-o situatie dificila din cauza subfinantarii activitatii de chirurgie cardiovasculara, spunand ca bugetul alocat pe 2013 era cu 10 la suta mai mic fata de cel din 2012.

“Bugetul alocat pe 2013 este cu 10 la suta mai mic decat cel de anul trecut. in luna iunie, finantarea Sectiei de chirurgie cardiovasculara este de 100.000 de lei, suma ce ajunge pentru efectuarea a 14 operatii, in conditiile in care pentru copii si chirurgie vasculara bugetul este zero. Deficientele de finantare prin programe duc la scaderea numarului de pacienti operati, ceea ce duce la probleme serioase de finantare, cu repercusiuni grave asupra insasi sustenabilitatii Institutului, a existentei acestuia”, se preciza in memoriu.

Conducerea Institutului Inimii arata ca numarul operatiilor pe cord deschis s-a redus de la 805 in 2009, la 610 in 2012, in timp ce finantarea in cazul interventiilor de chirurgie cardiovasculara la adulti a scazut de la 4,6 milioane de lei in 2009, la 2,3 milioane de lei in 2013.

Astfel de operatii pe cord pentru nou-nascuti se faceau la Cluj-Napoca si Targu Mures. in septembrie 2012, medicii de la Targu Mures anuntau ca din luna urmatoare nu mai puteau opera pe cord copii intrucat plecasera doi medici anestezisti cu experienta. in consecinta, Institutul din Cluj a preluat atunci si aceste urgente. La acea data, medicul Manuel Chira spunea ca la Cluj existau liste de asteptare pentru operarea copiilor care se intindeau pe circa trei luni, fiecare chirurg avand intre 30 si 40 de pacienti pe lista.

Ulterior, la Targu Mures s-au reluat interventiile pe cord la nou-nascuti si copii.