Investitor surpriza la Rapid. Un fost patron din Liga I vrea sa salveze clubul

Rapid Bucuresti va afla luni decizia Tribunalului Bucuresti cu privire la planul de reorganizare financiara, iar apoi ar putea avea parte de un investitor surpriza.

Rapid Bucuresti se afla in procedura de insolventa din 7 decembrie 2012, dar aprobarea planului de reorganizare a tot fost amanata in dese randuri, luni, pe 31 martie, urmand sa se dea verdictul cu privire la viitorul clubului giulestean. Rapid are varianta de a continua in liga a doua si sa spere ca va promova in prima liga sau sa intre in faliment si sa fie retrogradata in liga a patra.

Citeste si: Rapid afla pe 31 martie daca intra in faliment

In aceste conditii, si avand in vedere ca nici actualii patroni, Adrian Zamfir si Nicolae Cristescu, nu au potenta financiara potrivita pentru un club ca Rapid, ultimul nume care s-a aratat interesat de a investi in Grant este Marian Iancu, fost patron la Poli Timisoara.”Daca voi gasi stabilitate juridica voi pune umarul serios la salvarea Rapidului. Voi avea o discutie cu actualii actionari sa vad daca voi fi acceptat, iar eu am spus ca vreau sa revin in fotbal la Timisoara sau Rapid. Acum ma uit atent la ceea ce se intampla la Rapid, iar daca totul va fi in ordine voi investi, dar nu ca actionar majoritar. Am avut o discutie cu dl. Zamfir, imi place cum gandeste, iar zilele viitoare il voi contacta pentru a stabili viitorul clubului.”, declara Iancu pentru cotidianul ProSport.

Iancu a condus Poli Timisoara timp de 6 ani, timp in care banatenii au iesit de doua ori pe locul 2, in 2009 si 2011.