IOHANNIS a promulgat legea prin care 4 februarie este declarata Ziua luptei impotriva cancerului

Presedintele KLAUS IOHANNIS a semnat marti decretul privind promulgarea Legii referitoare la declararea zilei de 4 februarie drept Ziua luptei impotriva cancerului, informeaza Administratia Prezidentiala intr-un comunicat.

Ziua Mondiala de lupta impotriva cancerului este parte a campaniei universale a luptei cu cancerul, potrivit Cartei de la Paris adoptata la summitul mondial impotriva cancerului pentru noul mileniu, desfasurat la 4 februarie 2000. Acest document consemneaza necesitatea unei aliante puternice intre cercetatori, profesionisti din domeniul sanatatii, pacienti, guverne, parteneri din industrie si mass-media impotriva cancerului.

In expunerea de motive a legii se arata ca in Romania numarul persoanelor bolnave de cancer depaseste 100.000, tara noastra situandu-se pe primul loc in Europa in ceea ce priveste mortalitatea prin cancer uterin. Aceasta reprezinta cea de-a doua cauza de mortalitate prin cancer la femeile din Romania, dupa cancerul mamar si prima cauza de mortalitate la femeile tinere, intre 25 si 44 de ani. Potrivit OMS, aceasta se explica prin faptul ca, in Romania, diagnosticul este pus in stadii tardive ale bolii, cand neoplazia este invaziva.

Tot marti, seful statului a semnat decretele privind promulgarea Legii pentru declararea zilei de 1 octombrie Ziua luptei impotriva cancerului de san si a Legii privind aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 15/2014 pentru modificarea si completarea Legii nr. 202/2006 privind organizarea si functionarea Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca.

Sursa foto: radioiasi