Iohannis a retrimis Parlamentului legea care elimina CSAT din procedura de demitere a sefului DGIA

Presedintele Klaus Iohannis a trimis Parlamentului pentru reexaminare proiectul care modifica legea de functionare a MApN prin care se elimina CSAT din procedura de demitere a sefului Directiei Generale de Informatii a Apararii (DGIA), informeaza News.ro.

Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 346/2006 privind organizarea si functionarea Ministerului Apararii vizeaza redefinirea unor termeni, precum si modificarea unor structuri, atributii si responsabilitati ale Ministerului Apararii Nationale.

“Consideram ca este necesar ca aceste interventii legislative sa fie reanalizate de catre Parlament, pe de o parte, din perspectiva respectarii principiului bicameralismului prevazut de art. 61 din Constitutie, iar pe de alta parte, intrucat acestea nu se coreleaza cu alte dispozitii in materie, golind de continut institutii constitutionale fundamentale si fiind susceptibile sa genereze disfunctionalitati in sistem”, se arata in cererea de reexaminare transmisa de catre presedinte Parlamentului.

Seful statului aminteste ca in 28 februarie Camera Deputatilor a adoptat tacit, in forma inaintata de initiator si avizata de Consiliul Suprem de Aparare a Tarii (CSAT), legea amintita.

In sedinta din 2 mai, Senatul, in calitate de Camera decizionala, a adoptat actul normativ mentionat, cu modificari si completari majore fata de forma primei Camere, ce insumeaza un numar total de 38 de amendamente din cele 56 de puncte de interventie asupra Legii nr. 346/2006, ce se constituie in tot atatea modificari adoptate de Senat fata de forma Camerei Deputatilor.

“Aceste modificari si completari majore sunt, totodata, de natura sa contribuie la crearea unei configuratii semnificativ diferite fata de forma primei Camere competente cu privire la atributiile Ministerului Apararii Nationale, functionarea structurilor din cadrul acestuia, precum si cu privire la rolul CSAT.

Principiul constitutional al bicameralismului, care nu permite ca o singura Camera, respectiv Camera decizionala, sa legifereze in mod exclusiv, impune ca si prima Camera sa se pronunte cu privire la interventiile legislative adoptate de Senat”, se arata in cererea Administratiei Prezidentiale.

Iohannis atrage atentia ca interventiile legislative asupra actelor normative ce vizeaza structuri cu atributii in domeniul securitatii nationale impun o atenta analiza din perspectiva rolului si prerogativelor CSAT.

Seful statului precizeaza ca, potrivit art. I pct. 14 din legea transmisa la promulgare – alin. (3) al art. 13 din Legea nr. 346/2006, directorul general al Directiei Generale de Informatii a Apararii (DGIA) este numit de catre ministrul Apararii Nationale, cu avizul CSAT, iar eliberarea acestuia din functie urmeaza a se realiza numai prin ordin al ministrului Apararii Nationale.

Sursa foto: presidency