IOHANNIS a retrimis PARLAMENTULUI legea pentru modificarea Statutului functionarilor publici

Presedintele Klaus Iohannis a refuzat sa promulge legea pentru modificarea Statutului functionarilor publici, pe care a trimis-o spre reexaminare Parlamentului, criticand faptul ca, prin acest proiect, nu se mai suspenda de drept contractul de munca in cazul functionarilor publici  trimisi in judecata, informeaza Administratia Prezidentiala, citata de Hotnews.ro.

Administratia Prezidentiala argumenteaza, in cererea de reexaminare, ca art. I pct. 18 si pct. 22 al legii abroga dispozitiile normative conform carora functionarului public trimis in judecata pentru savarsirea unei infractiuni de natura celor prevazute la art. 54 lit. h) – ce include infractiuni de coruptie si de serviciu – i se suspenda de drept raportul de serviciu.

Potrivit sursei citate, “suspendarea de drept si suspendarea facultativa a raporturilor de munca sau de serviciu in cazul trimiterii in judecata sunt masuri provizorii destinate protectiei entitatii angajatoare” fiind prevazuta si pentru alte categorii socioprofesionale precum judecatori constitutionali, magistrati sau practicieni in insolventa.

Totodata, potrivit Codului Muncii, contractul individual de munca poate fi suspendat din initiativa angajatorului in cazul in care salariatul a fost trimis in judecata pentru fapte penale incompatibile cu functia detinuta.

In plus, Curtea Constitutionala “a retinut ca sanctiunea administrativa a suspendarii raportului de serviciu al functionarului public din functia publica pe care acesta o detine, in cazul in care s-a dispus trimiterea sa in judecata pentru anumite infractiuni, are ca finalitate protejarea autoritatii sau a institutiei publice fata de pericolul continuarii activitatii ilicite si al extinderii consecintelor periculoase ale faptei penale savarsite de catre functionarul public”.

Presedintia considera ca excluderea cu totul a functionarilor publici (inclusiv a inaltilor functionari publici) din sfera aplicarii masurii suspendarii raportului de serviciu in cazul trimiterii in judecata (mai cu seama pentru situatia savarsirii unor infractiuni care au legatura cu functia detinuta) genereaza multiple efecte negative. 

Ce argumente mai invoca presedintele Klaus Iohannis, in cererea de reexaminare:

“Din toate aceste perspective, consideram ca interventia legislativa prevazuta la Art. I pct. 18 si pct. 22 din legea transmisa la promulgare nu se justifica”, concluzioneaza Administratia prezidentiala.

Sursa foto: presidency