Iohannis amână decizia numirii în Guvern a Olguței Vasilescu și a lui Mircea Drăghici: Guvernul Dragnea-Dăncilă e un accident al democrației!

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, joi, că nu va lua o decizie în privința noilor propuneri făcute de premierul Viorica Dăncilă pentru Ministerul Dezvoltării Regionale și Ministerul Transporturilor, Olguța Vasilescu și Mircea Drăghici până după 1 Decembrie, Ziua Națională.

„Am primit la două zile de la remanierea guvernamentală o propunere de remaniere guvernamentală. Acest lucru nu este de bun augur, avem guverne PSD-ALDE de nici doi ani. Pot să vă dau câteva date pe care le-am recitit. PSD e deja la al treilea guvern în nici doi ani. Au fost schimbate enorm de multe persoane pe poziții de ministru. Sunt 70 de politicieni care au fost sau sunt acum miniștri în aceste Guverne. 70 în nici doi ani. Așa nu se poate guverna. De asta se ocupă PSD, să schimbe miniștri. Este ceva ce nu s-a mai întâmplat și în acest fel nu se poate continua. Eu nu sunt de acord să contribui la o astfel de guvernare. În acest sens, în această săptămână nu va mai exista nicio schimbare de miniștri. La momentul potrivit vom discuta aceste propuneri. Nu se va întâmpla nimic până după 1 Decembrie.

Nu îmi e teamă nici de suspendare. Toate acțiunile mele se încadrează în cadrul constituțional. Unii speculează că aș bloca activitatea guvernului. Nici vorbă. Guvernul este complet, nu are decât să lucreze. Ministrul stă și muncește în folosul țării până când se publică în Monitorul Oficial actul de eliberare din funcție. Am spus că Guvernul Dragnea-Dăncilă e un accident al democrației. Nu cred că vă așteptați acum să evaluez miniștri. Sărbătorile naționale trebuie respectate cum se cuvine. Nu cred că românii au nevoie de acest circ de remanieri înainte de sărbătoarea națională. Haideți să sărbătorim Centenarul așa cum se cuvine”, a spus Klaus Iohannis.

Reacția președintelui vine după ce miercuri Comitetul Executiv Naţional al PSD a votat, miercuri noi propuneri de miniştri pentru Dezvoltare şi Transporturi. La Ministerul Dezvoltării a fost propusă Lia Olguţa Vasilescu, fost ministru al Muncii, respinsă de Klaus Iohannis la Ministerul Transporturilor, iar la Ministerul Transporturilor, a fost propus Mircea Drăghici.

Sursa foto: presidency