IOHANNIS: Domnule PONTA putem face DEZBATEREA la Univesitatea unde v-ati luat doctoratul!

Klaus Iohannis, candidatul ACL la functia de presedinte al Romaniei, a declarat, joi, intr-o conferinta de presa sustinuta la Cluj, ca accepta o dezbatere publica cu Victor Ponta, inclusiv la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca sau la Universitatea Bucuresti.

“Am avut o invitatie de la Universitatea de Vest din Timisoara si am spus ca acel loc mi s-ar parea excelent. (…) Dar domnul Ponta confunda universitatea cu caminul cultural, la nivelul domniei sale de doctorat. Daca nu doreste Universitatea de Vest din Timisoara, nicio problema, putem sa venim la Babes-Bolyai, putem sa mergem la Universitatea din Bucuresti, putem sa mergem la Facultatea de Drept unde, domnule Ponta, v-ati luat doctoratul. Orice se poate. Sper ca, pana la urma, o sa reusim sa facem o dezbatere publica, voi avea eu grija sa existe o dezbatere publica”, a afirmat Klaus Iohannis.

CITESTE SI: IOHANNIS: Cand ajung la Cotroceni primul lucru pe care il voi face va fi sa renunt la IMUNITATEA presedintelui 

El a mai spus ca nu poate accepta “infatuarea” de care ar da dovada Victor Ponta prin faptul ca a stabilit fara consultari conditiile dezbaterilor propuse.

Candidatul Victor Ponta si cu echipa domniei sale s-au asezat si s-au gandit: domnule, noi conducem tara asta, ce naiba, stam noi dupa sasul acela sa negociem, nu se poate! Deci, au stabili ei de ei ca trebuie sa fie patru dezbateri, ca trebuie sa fie la astea patru televiziuni, ca trebuie sa fie la ora x si y. Infatuare de prim-ministru! Si temele, tot au propus, au trimis fax si gata, astea sunt negocierile. Dragii mei, nu asa se face intr-o democratie. Ati urmarit in SUA si in alta parte. Se intalnesc echipele, se negociaza doua-trei zile, unde se tine, cine modereaza, cam ce teme se abordeaza, cate intrebari pune fiecare, doar nu e harababura acolo, e o dezbatere in fata natiunii. Nu mi s-a parut just, fiindca nu pot sa accept aceasta atitudine de infatuare din partea unui candidat’, a afirmat Iohannis.

CITESTE SI: S-au IMPACAT! IOHANNIS si ANTONESCU au facut schimb de mesaje: O sa ma sustina 

El a mai spus ca nu ar fi echitabil ca numai anumite media sa aiba acces la dezbaterile respective.

“Nu mi s-a parut chiar corect (…) fiindca media nu inseamna doar patru televiziuni de stiri, media inseamna foarte mult in Romania. Si eu imi imaginez o dezbatere publica, pe o platforma publica, unde absolut toata lumea, indiferent daca lucreaza pentru cea mai pontista televiziune de stiri sau pentru cel mai anti-Iohannis loc sa aiba aceleasi sanse”, a mentionat candidatul ACL.

Premierul Victor Ponta a declarat, in urma cu o saptamana, ca staff-ul sau de campanie a trimis deja adrese catre cele patru televiziuni de stiri pentru a stabili dezbaterile dintre cele doua tururi ale alegerilor prezidentiale.