IOHANNIS: Este atributul lui CIOLOS sa explice prezenta lui DANCU in Guvern; TOBA – o alegere buna

Presedintele KLAUS IOHANNIS sustine ca nu a refuzat niciun ministru propus de premierul desemnat DACIAN CIOLOS deoarece niciunul nu este discutabil.

El precizeaza ca prim-ministrul poate explica prezenta lui VASILE DANCU in Executiv, ca nominalizarea lui PETRE TOBA la Interne este o alegere buna si ca prima nominalizare la Sanatate nu este de natura sa afecteze imaginea noului guvern.

Intrebat cum vede prezenta lui VASILE DANCU in Guvern, el a aratat ca nu trebuie sa explice prezenta niciunui ministru in executiv si ca acest atribut este al premierului desemnat.

“Este echipa domniei sale. Am discutat toate numele. Nu am dorit sa refuz pe nimeni, fiindca nu a venit cu niciun nume care mi s-a parut discutabil si sunt convins, cel putin la momentul acesta, ca este o echipa care va performa foarte bine. Daca cineva performeaza mai bine sau mai putin bine, este iarasi evaluarea prim-ministrului si domnia sa cu siguranta va aduce atunci cand este cazul anumite aprecieri asupra muncii ministrilor”, a declarat IOHANNIS intr-un interviu acordat TVR 1, intrebat cum vede prezenta lui VASILE DANCU in Executiv.

Seful statului a explicat ca fata de el partidele nu au cerut garantii cu privire la ministrii propusi.

“Nu a venit niciun partid cu pretentii sa-i dau garantia sau sa faca un anumit lucru. Au fost consultari. Toate partidele si-au expus toate punctele de vedere, eu, de asemenea. (…) Nu cred ca este bine sa ne legam de un anumit nume, daca ne gandim la proceduri de transparenta. Aceste chestiuni de alocare transparenta in administratia publica locala au facut subiectul unei discutii intre mine si domnul Dacian Ciolos. Amandoi am fost de parere ca este nevoie de imbunatatirea procedurilor, de transparentizare si nu numai in ce priveste administratia locala, ci si centrala si locala. Domnul prim-ministru s-a angajat fata de mine sa gaseasca rapid cele mai bune solutii pentru a transparentiza aceste solutii si am toata increderea ca asa se va intampla”, a mai declarat IOHANNIS.

El a apreciat ca propunerea lui PETRE TOBA la Interne este o alegere buna.

“Cred ca este o alegere buna. (…) Este un specialist, este din sistem, este in sistem si prezinta toate garantiile de la cineva ca este echidistant politic”, a spus IOHANNIS.

Seful statului a precizat ca nu cunoaste niciun caz unde Petre Toba a fost implicat sau acuzat de implicare.

“Nu am avut niciun semnal ca ar fi implicat in vreun fel de demers discutabil, cum nici domnul prim-ministru nu mi-a sesizat vreo problema atunci cand l-a propus pe domnul Toba”, a mai afirmat IOHANNIS.

El a subliniat ca, fiind vorba de un guvern tehnocrat, premierul desemnat nu a avut o lista de ministri pregatita.

“Avand in vedere situatia internationala (…), l-am rugat pe dl Ciolos sa grabeasca elaborarea programului de guvernare si a listei de ministri si atunci, avand in vedere ca a pornit de la zero, eu cred ca este un lucru notabil in sens pozitiv ca a venit in nicio saptamana cu o lista foarte buna. Ca cineva de pe lista in ultimul moment a fost retras si inlocuit cu o alta persoana, nu cred ca este o problema”, a sustinut IOHANNIS.