Iohannis: Nu sunt de acord cu eutanasierea cainilor maidanezi. O solutie poate fi adoptia internationala

Prim-vicepresedintele PNL, Klaus Iohannis, nu este de acord cu propunerea eutanasierii in masa a cainilor maidanezi, el afirmand,  joi, ca aceasta solutie poate fi luata in calcul doar pentru cainii bolnavi, nu ca metoda generala. Adoptia internationala a cainilor maidanezi este una dintre solutiile avansate de Iohannis, care a aplicat-o deja la Sibiu.

“Nu sunt nicidecum de acord cu eutanasierea masiva a cainilor comunitari. Eutanasierea este o solutie pentru cainii bolnavi, cu malformatii, probabil. Cred ca ar trebui studiata putin o modificare de lege, in cazul cainilor agresivi, fiindca exista astfel de exemplare. Se pot identifica si se pot eutanasia. Dar ca metoda generala, mi se pare de-a dreptul barbara. Daca vorbim de legistatie (…) nu ar fi benefica o lege detaliata, fiindca fiecare localitate are specificul ei”, a spus Iohannis.

Liberalul considera ca problema cainilor maidanezi este una a primariilor, nu a Parlamentului sau Guvernului, astfel incat rezolvarea vine tot din curtea comunitatilor locale.

“Nu este o problema de Guvern, una centrala. Este o problema de guvernare locala. Problema este in curtea primariilor, nu a Parlamentului, a Guvernului, a Presedintiei, si nici a ONG-urilor. ONG-urile au un rol important de sprijin si noi avem parteneriate de acest fel care ne ajuta, dar ele nu rezolva problema si nici nu ar fi cinstit sa asteptam de la ONG-uri sa rezolve o problema de gospodarire locala. Nu cred ca toate problemele care sunt de interes public major trebuie rezolvate integral prin inventarea unei noi legi sau unei ordonante. Legislatia poate fi imbunatatita, dar problema trebuie rezolvata acolo unde apare, in comunitatea locala”, a declarat Iohannis.

Iohannis a mai spus ca, la Sibiu, problema cainilor comunitari este bine gestionata, acestia fiind luati de pe strada, sterilizati si igienizati la Centrul din Dealu Gusteritei, unde sunt tinuti doua saptamani. Patrupedele sunt repuse mai apoi in teritoriu, daca nu sunt adoptate in termen de doua saptamani, Iohannis explicand ca prin sterilizare cainii vor disparea natural.

“Dupa parerea mea, modul in care am inceput noi, in 2008, sa rezolvam problema, este o cale buna, dar care necesita mai multi ani. Noi ne-am hotarat sa construim un centru special destinat cainilor comunitari, am infiintat un serviciu public care se ocupa de acest lucru. Cainii sunt prinsi in oras, dusi la centru, unde sunt sterilizati, igienizati, tinuti la dispozitia sibienilor cam 2 saptamani, timp in care acesti caini pot fi adoptati. Cei care nu vor fi adoptati, dupa perioada prevazuta de lege, vor fi repusi in oras, in cartierul de unde au fost luati. In acest fel se reduce foarte foarte mult rata natalitatii si, in timp, aceasta specie de caine comunitar va disparea aproape de tot din peisajul urban. Nu se intampla repede, fiindca acesti caini sunt destul de rezistenti, dar si fiindca foarte multi sibieni care nu doresc sa preia raspunderea pentru un caine il hranesc totusi pe langa bloc, de exemplu”, a explicat Klaus Iohannis.

Adoptia internationala a cainilor maidanezi poate fi o solutie viabila, in opinia prim-vicepresedintelui PNL, care a testat deja varianta la Sibiu.

“Noi am dezvoltat impreuna cu o serie de ONG-uri o serie de programe foarte bune, ONG-uri care intermediaza adoptii de caini si in Germania, si in Austria si in alta parte, dar si in tara. Avem programe de constientizare in scoli care vin sa arate si ce se poate face pentru a veni in sprijinul unui caine si ce trebuie evitat pentru a preveni astfel de accidente tragice”, a mai declarat Iohannis.

Foto: ronduldesibiu.ro