IOHANNIS l-a decorat post-mortem politistul GHEORGHE IONESCU cu Ordinul National “Serviciul Credincios” in grad de Cavaler

Presedintele KLAUS IOHANNIS a semnat vineri decretul de decorare post-mortem a subinspectorului de politie GHEORGHE IONESCU, a informat sambata Administratia Prezidentiala.

Potrivit sursei citate, seful statului i-a conferit post-mortem subinspectorului de politie GHEORGHE IONESCU Ordinul National “Serviciul Credincios” in grad de Cavaler “in semn de inalta apreciere pentru devotamentul si profesionalismul de care a dat dovada in slujba legii, indeplinindu-si datoria cu pretul sacrificiului suprem”.

Decorarea a fost facuta la propunerea viceprim-ministrului pentru securitate nationala, ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea.

Politistul GHEORGHE IONESCU a murit vineri dimineata la Spitalul Clinic de Urgenta Floreasca, unde se afla internat, in coma indusa, dupa ce in noaptea de 1 spre 2 august a fost accidentat in timpul desfasurarii unei misiuni.

CITESTE SI: GHEORGHE IONESCU, politistul lovit de milionarul turc ABDULLAH ATAS, a MURIT. UPDATE

La inceputul lunii august, omul de afaceri turc Abdullah Atas nu a respectat semnalele regulamentare de oprire ale politistului si l-a acrosat cu masina, dupa care l-a purtat pe capota 400 de metri. Agentul a cazut apoi pe partea carosabila.

GHEORGHE IONESCU a fost inaintat in gradul de subinspector post-mortem, printr-un ordin al ministrului de Interne, Gabriel Oprea, pentru fapte de eroism si sacrificarea vietii in misiune.

Subinspectorul post-mortem GHEORGHE IONESCU, cazut la datorie, avea 44 ani, era casatorit si lucra de 23 de ani in Ministerul Afacerilor Interne.

Sursa foto presidency