IOHANNIS, la aniversarea Regimentului 30 Garda “Mihai Viteazul” : Voi reprezentati ROMANIA PUTERNICA

Presedintele KLAUS IOHANNIS le-a spus, miercuri, militarilor, la ceremonia prilejuita de aniversarea a 155 de ani de catre REGIMENTUL 30 GARDA ”MIHAI VITEAZUL”, ca ei reprezinta “ROMANIA PUTERNICA” si ca are toata convingerea ca isi vor face intotdeauna datoria cu profesionalism.

“Strategia Nationala de Aparare, recent adoptata, vorbeste despre o Romanie puternica in Europa si in lume, care stie sa isi promoveze si respecte valorile si simbolurile nationale. Voi reprezentati Romania puternica. Prin tot ceea ce faceti, sunteti un exemplu pentru cei care va vor urma. Am toata convingerea ca va veti face intotdeauna datoria cu profesionalism si sub deviza inscrisa pe drapelul de lupta: onoare si pace”, a afirmat seful statului.

El a precizat ca, in urma cu 155 de ani, domnitorul Alexandru Ioan Cuza semna actul de infiintare a Batalionului 1 Tiraliori si ca astfel a inceput istoria regimentelor de garda, “o istorie cu pagini de glorie, curaj si jertfa de sange pe campurile de lupta”.

“Militarii Regimentului 30 Garda ‘Mihai Viteazul’ continua traditia si istoria glorioasa scrisa de inaintasi. Pentru cei mai buni dintre militarii armatei romane este o onoare sa serveasca sub drapelul Regimentului 30 Garda ‘Mihai Viteazul’. De la soldati la ofiteri, toti sunt adevarati profesionisti, mandri de faptul ca sunt membri ai garzii de onoare”, a aratat presedintele Iohannis.

El a subliniat ca “puternicul spirit de corp, seriozitatea, traditia si camaraderia fac din Regimentul 30 Garda ‘Mihai Viteazul’ o unitate emblematica a armatei romane, gata oricand sa indeplineasca misiunile incredintate”.

Cu ocazia participarii la ceremonie, seful statului a decorat, la propunerea ministrului Apararii Nationale, MIRCEA DUSA, drapelul Regimentului 30 Garda “Mihai Viteazul” cu Ordinul “Virtutea Militara” in grad de Ofiter cu insemn pentru militari de pace.

Presedintele Klaus Iohannis a dezvelit impreuna cu premierul interimar, GABRIEL OPREA, si ministrul Apararii Nationale, Mircea DUSA, statuia ecvestra a domnitorului Mihai Viteazul.

*sursa foto: jurnalul.ro