IOHANNIS: Regret evolutia Romaniei din ultimii ani, fiindca puteam sa fim o tara prospera

Presedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, miercuri, la Gandul Live, ca daca ar fi fost in locul lui Traian Basescu in 2012 si-ar fi dat demisia din functie dupa ce s-a anuntat rezultatul referendumului de demitere, deoarece rezultatul votului a aratat ca presedintele nu are legitimitate.

Iohannis a fost intrebat daca isi mentine pozitia privind suspendarea lui Traian Basescu din 2012. “Imi cer scuze, nu pot sa o clarific fiindca este un eveniment care tine de trecut si cel putin in momentul de fata legile fizicii ne spun ca nu putem sa schimbam trecutul. Si atunci haideti sa lasam acolo unde este, in trecut, sa-l analizeze istoricii, politologii, sociologii si oricine doreste”, a afirmat liderul PNL la Gandul Live.

El a fost intrebat daca regreta faptul ca ar fi sustinut suspendarea lui Traian Basescu din 2012, avand in vedere legile morale. “Eu nu pot sa dau evaluari de tip moralitate fata de un trecut la care nu am participat. Dar, da, regret evolutia Romaniei din ultimii ani, fiindca puteam sa fim o tara prospera daca asta ma intrebati”, a raspuns Iohannis.

Citeste si: IOHANNIS: Victor Ponta va pierde alegerile prezidentiale. Va fi scos din politica de propriul partid

“Suspendarea nu s-a intamplat (…) 7, 4 milioane de romani au considerat ca merita. Este totusi un numar destul de mare. Putini au fost alesi cu atatea voturi cate au primit inca presedintele in contra la ultimul referendum de suspendare. Cred ca mai putin ar trebui eu sa explic, sau sa spun daca regret, ci poate ar fi fost bine sa spuna inca presedintele ce invataminte a tras de acolo, ca aproape opt milioane de oameni au votat impotriva a domniei sale”, a mai declarat liderul PNL.

Intrebat daca ar fi demisionat in cazul in care ar fi fost in locul lui Traian Basescu, Iohannis a spus: “Categoric da”.

Totodata, el a fost chestionat daca va demisiona in cazul in care ar fi suspendat din functie si de la ce numar de voturi va face acest gest. “Eu cred ca un presedinte care primeste mai multe voturi contra decat a avut cand a fost ales presedinte are o problema de legitimitate si trebuie sa stea un pic in fata oglinzii si sa judece daca e bine sa continue sau nu. Eu va garantez ca daca voi fi in situatie voi gasi o oglinda si voi da un raspuns”, a mai declarat Iohannis.

Citeste si: ALEGERI PREZIDENTIALE: IOHANNIS STRANGE TOT MAI MULTI FANI ACTIVI PE FACEBOOK. INFOGRAFIC