IOHANNIS: Un sistem de EDUCATIE care ofera OPORTUNITATI DE ANGAJARE tine de SECURITATEA NATIONALA

Presedintele KLAUS IOHANNIS a declarat luni ca un SISTEM DE EDUCATIE care ofera oportunitati de ANGAJARE tine de SECURITATEA NATIONALA, relateaza Agerpres.

“A gandi pe termen lung un sistem care ofera absolventilor oportunitati de angajare nu este doar o chestiune ECONOMICA si cu atat mai putin una exclusiv personala, ci tine chiar de SECURITATEA NATIONALA. Educatia de calitate, conectata la piata muncii, cresterea economica si dezvoltarea unei societati sunt fatetele aceluiasi intreg si se conditioneaza reciproc”, a spus seful statului la deschiderea noului an universitar la Universitatea din Bucuresti.

Iohannis a aratat ca ideea de COSULTARI PE TEMA EDUCATIEI, pe care a lansat-o recent, nu se poate desfasura fara contributia universitatilor si ca aceasta trebuie sa se desfasoare pe teme particulare. Astfel, el a mentionat, in primul rand, punerea in valoare a potentialului fiecarui individ.
Presedintele a apreciat ca dialogul mediului universitar cu angajatorii romani si straini a devenit o necesitate, in contextul in care se doreste o educatie si o economie performante.

CITESTE SI: KLAUS IOHANNIS A PARTICIPAT LA DESCHIDEREA ANULUI UNIVERSITAR LA FACULTATEA DE DREPT DIN BUCURESTI. UPDATE

“Specializarea inteligenta, transferul tehnologic, inovarea si antreprenoriatul fac economia de succes si societatea prospera”, a mai spus Iohannis.

Seful statului a indicat ca trebuie vizata si DIMENSIUNEA SOCIALA A UNIVERSITATILOR si capacitatea acestora de a genera idei si solutii pe teme de interes social.

“Am mari asteptari de la comunitatea academica si stiintifica in a participa activ si creativ la dezbateri publice care pot modela societatea, care pot transforma sistemele publice, care pot reduce inechitatile sociale si care, nu in ultima instanta, pot profila Romania in plan international”, a adaugat Iohannis.

El a subliniat ca universitatile romanesti pot lua ce este mai bun din fenomenul globalizarii, astfel incat ar putea deveni un pol pentru studenti din intreaga lume. “Aceste imperative sunt cu atat mai semnificative cu cat criza demografica ne obliga sa fructificam mai bine intregul potential al Romaniei”, a aratat seful statului.

Iohannis a subliniat ca reformarea sistemului se poate face doar prin dialog autentic, aratand ca in caz contrar este condamnata din start la esec. “O viziune pe termen lung trebuie sa tina cont de realitati si sa anticipeze consecinte. Altfel, ce facem azi, desfacem maine, ce construieste un guvern, distruge urmatorul, ce aproba un Parlament inainte de alegeri, modifica alt Parlament imediat dupa”, a completat el.

CITESTE SI: KLAUS IOHANNIS: AVEM NEVOIE DE UN SISTEM SANITAR FARA CORUPTIE

Seful statului a dat exemplul Legii Educatiei despre care a spus ca a fost realizata fara un astfel de dialog, iar consecintele se resimt pana astazi. “Daca vrem o educatie de calitate va trebui sa-i asiguram o legislatie de calitate, care nu se face in functie de interese personale sau calcule politice, care nu se modifica o data pe saptamana si care nu cade prada populismului”, a aratat Iohannis.

El a afirmat si ca universitatile trebuie sa dea un simbol al respectarii unor principii etice, apreciind ca Universitatea din Bucuresti este o institutie emblematica si de traditie. “Cred ca, pentru a-si duce la bun sfarsit misiunea, universitatile romanesti trebuie sa fie sustinute public, rasplatindu-le performanta in educatie si cercetare, in conectarea internationala si implicarea regionala, in fructificarea potentialului uman printr-o pregatire de calitate. Ma angajez sa fiu un aliat al dumneavoastra, pentru o mai mare responsabilitate publica si integritate in invatamantul superior romanesc!”, a conchis Iohannis.

Festivitatea de deschidere a noului an universitar 2015 — 2016 la Universitatea din Bucuresti a fost dedicata Zilei Internationale a Educatiei. La ceremonie au mai participat ministrul Educatiei, Sorin Cimpeanu, rectorul UB, Mircea Dumitru, si presedintele Senatului Universitatii, Vlad Nistor.

Sursa foto: Cotidianul