Unele dintre propunerile pentru modificarea Codurilor penale sunt absolut inacceptabile, a declarat, joi, Klaus Iohannis. Președintele a adăugat că este inadmisibil ca unele modificări să fie făcute cu destinație pentru persoane care se află în conducerea Parlamentului, scrie news.ro.
“Unele dintre aceste modificări sunt necesare, fiindcă e nevoie de o oarecare modificare a legislaţiei, punere în acord cu decizii ale CCR şi în unele puncte chiar cu legislaţia europeană. Aceste propuneri sunt bune şi cred că Parlamentul le va prelucra şi va introduce aceste chestiuni. Alte propuneri care au fost făcute, nu vreau să detaliez acum în acest cadru, sunt total inacceptabile şi cred că discuţia parlamentară va revela care trebuie să rămână în discuţie şi care trebuie să iasă din discuţie. Un principiu, însă, cred că trebuie să îl înţeleagă toată lumea – este inadmisibil ca unele modificări să fie făcute cu destinaţie pentru unele persoane care vremelnic ocupă poziţii de decizie chiar în Parlament”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.
Citește și: KLAUS IOHANNIS DESPRE SECURITATEA REGIONALĂ! PREȘEDINTELE A EVITAT SĂ NOMINALIZEZE DIRECT RUSIA
Iohannis a făcut astfel referire la acele prevederi care introduc o nouă cale de atac ce i-ar permite liderului PSD Liviu Dragnea, președinte al Camerei Deputaților, să ceară revizuirea în Dosarul Referendumului în care a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspenare. De asemenea, proiectele includ redefinirea mărturiei mincinoase, în condițiile în care președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este judecat pentru această infracțiune.
Sursa foto: presidency
Anunt munca pe internet exclusiv: cautam persoane capabile sa obtina chiar din prima luna rezultatele pe baza carora sa castige 1500 RON (lei noi) lunar. Oferim contract de comision care va garanteaza plata rezultatelor. Ne gasiti la adresa de email: [email protected]