Ion Cristoiu a dezvăluit ce riscă Iohannis dacă nu o revocă pe Kovesi

Ion Cristoiu susține că președintele Klaus Iohannis este obligat să semneze decretul de revocare al Laurei Codruța Kovesi. Jurnalistul arată, pe blogul personal, că marele risc pentru Iohannis nu este suspendarea, ci instaurarea unei dezordini sociale, pentru că în cazul în care președintele refuză să respecte o decizie a CCR, niciun cetățean nu va mai considera că este obligat să respecte legea.

”Nu de puține ori avem impresia că o sentință judecătorească a fost nedreaptă. Dacă această sentință e definitivă, e imposibil din punct de vedere practic să n-o respectăm. Ca orice decizie judecătorească, Decizia CCR în cazul Codruța Kovesi trebuie respectată.

Dacă ea nu e respectată, înseamnă că sentințele nu mai sînt obligatorii. Că respectarea lor depinde de interpretarea pe care le-o dăm noi, cei care am acceptat totuși să mergem în fața arbitrului care e judecătorul. Odată publicată în Monitorul Oficial decizia CCR, președintele n-are încotro.

Trebuie să semneze Decretul. Desigur, așa cum e îndemnat de TeFeLiști, el poate să refuze semnarea Decretului. S-a spus de către mulți că în acest caz președintele riscă suspendarea.

Nu cred că acesta e principalul risc. Riscul principal rămîne cel ca președintele României să fie creatorul unei dezordini criminale pentru stabilitatea unei țări:

Cea provocată de refuzul cetățenilor de a mai respecta orice decizie a autorității, de la cea judecătorească pînă la cea polițienească. Deciziile CCR sînt obligatorii. Această axiomă a făcut ca Traian Băsescu să rămînă la putere deși milioane de români au votat să plece prin Referendumul din 2012.

La vremea respectivă, dar și după aceea, marile Puteri au cerut în numeroase rînduri păstrarea autorității CCR ca instituție implicată în jocul de putere din România. De altfel, principala acuzație adusă în 2012 USL a fost tentativa de punere la îndoială a CCR.

E de altfel obiecția crucială adusă Puterii din Polonia de azi de către Uniunea Europeană”, scrie Ion Cristoiu, pe blogul personal.

Sursa foto: evz