Ion Sterian: ”Transgaz va fi una dintre primele patru companii ale Europei în domeniul energiei”

SNTGN Transgaz SA este responsabilă pentru cele mai importante șantiere ale României, a spus directorul general Ion Sterian, într-un interviu realizat de Energynomics Magazine la începutul lunii martie. Compania a demarat un plan ambițios de dezvoltare a rețelei de transport gaze naturale pentru următorii 10 ani, bazat pe investiți de peste 4 miliarde de euro.

“Obiectivul comun al acestor proiecte îl reprezintă consolidarea rolului României în sectorul gazier”, a precizat Ion Sterian, ”pentru creșterea calității vieții cetățenilor și creșterea atractivității României în fața investitorilor”.

Stimate domnule Ion Sterian, vă propun să pornim de la memorandumul de înțelegere semnat recent cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare. În ce constă acest nou acord semnat cu BERD?

În baza necesităților de finanțare ale Transgaz, BERD va lua în considerare participarea la finanțarea proiectelor prin furnizarea de instrumente de împrumut sau de participații în funcție de situație. Obiectivele principale ale Programului de Investiții sunt extinderea, modernizarea și înlocuirea rețelei interne românești, pentru a crește accesibilitatea utilizatorilor finali la rețelele de gaze, îmbunătățirea siguranței în aprovizionare și diversificarea surselor de energie. Programul mai vizează colaborarea pentru dezvoltarea interconectării rețelelor de gaze naturale, cu scopul de a îmbunătăți siguranța în aprovizionare și diversificarea surselor de gaze în toată regiunea, precum și cooperarea în proiecte de cercetare și dezvoltare pentru „ecologizarea gazelor” pentru a trece la sisteme de gaze mai curate.

Transgaz are un Plan de Dezvoltare pe zece ani în care proiectele FID (Final Investment Decision) și A-FID (Advance Final Investment Decision) sunt în valoare totală de 1,25 miliarde de euro. Obiectivul comun al acestor proiecte îl reprezintă consolidarea rolului României în sectorul gazier, ceea ce înseamnă atât creșterea calității vieții cetățenilor, cât și creșterea atractivității pentru investitori, care vor avea acces la o rețea modernizată de gaze naturale, într-o țară cu resurse bogate și cu opțiuni suficiente pentru aprovizionarea cu gaze naturale. Cu alte cuvinte, România devine nu doar independentă energetic, ci și deținătoarea unui sector gazier care funcționează ca motor al dezvoltării durabile.

Concret, ce înseamnă planul de dezvoltare al Transgaz?

Compania este angrenată în acest moment în dezvoltarea mai multor proiecte de investiții strategice, constând în realizarea de gazoducte pentru transportul gazelor naturale, investiții care vor confirma anvergura regională a companiei și rolul ei de primă multinațională românească cu capital majoritar de stat. Transgaz își ia foarte în serios rolul strategic pe care îl are în calitate de operator de sistem pentru transportul gazelor naturale și, respectând întocmai prevederile legale și cele ale guvernanței corporative, a elaborat un plan ambițios de dezvoltare a rețelei de transport gaze naturale pentru următorii 10 ani.

În acest plan, aprobat de către ANRE și de Adunarea Generală a Acționarilor, avem prevăzute investiții foarte importante, în cuantum total de peste 4 miliarde de euro, investiții atât pentru interconectările cu statele vecine, dezvoltarea infrastructurii necesare pentru preluarea gazelor naturale de la țărmul Mării Negre, cât și pentru dezvoltarea Sistemului Național de Transport gaze naturale pe cuprinsul României pentru a permite comunităților locale și investitorilor acces la rețeaua de gaze și creșterea prin această cale a nivelului de trai al populației din aceste zone.

Știm că Transgaz, prin subsidiara VMTG, mai colaborează cu BERD și în proiectul conductei Ungheni-Chișinău. În ce stadiu sunt lucrările acolo?

Între Transgaz și BERD există o cooperare de succes, îndelungată, în ceea ce privește finanțarea proiectului BRUA. BERD a acordat Transgaz un îm prumut de 278 milioane de lei pentru acest proiect. De asemenea, am fost parteneri și în demersul achiziționării unui pachet de acțiuni al DESFA, operatorul de transport gaze naturale din Grecia.

BERD și subsidiara Transgaz, VMTG colaborează pentru proiectul Ungheni-Chișinău pe componenta de mediu și social, asigurându-se de respectarea celor mai înalte standarde în implementarea acestui proiect, care a fost declarat de interes național în Republica Moldova.

Rețeaua de transport gaze naturale pe ruta Ungheni-Chișinău reprezintă cea de-a doua etapă a proiectului de interconectare lași – Ungheni – Chișinău. Gazoductul Ungheni-Chișinău presupune construirea unei conducte de transport gaze naturale în lungime de 120 de km, a trei stații de predare a gazelor naturale (două în Chisinău și una în Ungheni, localitatea Semeni) și dotarea centrului de dispecerizare și dirijare de la Ghidighici. În acest moment, avem încheiate contracte de execuție pe toate cele 7 loturi, se lucrează susținut, suntem în grafic și ne așteptăm ca lucrările să fie finalizate în acest an, înainte de luna iulie.

Conducta Ungheni-Chișinău va asigura alimenta- rea cu gaze naturale pentru populația și obiectivele industriale din aceste regiuni. Prin acest gazoduct, infrastructura de gaze din Republica Moldova se conectează la infrastructura de gaze din România, care este interconectată cu cea din Europa și astfel, în Republica Moldova pot ajunge gaze din Marea Caspică, Marea Nordului, din nordul Greciei și din Norvegia.

Comisia Europeană a adoptat propunerea legislativă privind neutralitatea climatică, adică un obiectiv de zero emisii de gaze cu efect de seră până în anul 2050. Ce înseamnă pentru sectorul românesc de petrol și gaze acest Green Deal și ținta de neutralitate climatică asumată pentru 2050?

După cum am amintit mai devreme, unul din obiectivele noului acord cu BERD este și cooperarea în proiecte de cercetare și dezvoltare pentru „ecologizarea gazelor” pentru a trece la sisteme de gaze mai curate, tocmai pentru a răspunde cerințelor pri vind neutralitatea climatică. Pentru sectorul românesc de petrol și gaze respectarea acestor cerințe presupune investiții atât pentru diminuarea consumului de energie primară, prin utilizarea surselor regenerabile de energie în sectoarele relevante, și creșterea eficienței energetice, cât și pentru creșterea securității energetice.

Totodată, Comisia Europeană a sugerat României să definească obiective și ținte mai ambițioase, referitoare la integrarea în piața internă a energiei, recomandând în special adoptarea unor măsuri de dezvoltare a unor piețe angro și cu amănuntul lichide și competitive. Recent, România a făcut pași importanți în acest sens, asumându-și un calendar de liberalizare care va asigura formarea liberă a prețurilor începând din 2020/2021 – în funcție de cerere și ofertă. Pe de altă parte, operaționalizarea măsurilor de sprijin pentru consumatorii vulnerabili și combaterea sărăciei energetice vor fi avute în vedere, în strictă corelare cu termenele aferente calendarului menționat anterior.

Ce implicații apar pentru Transgaz, prin prisma acestor ambițioase planuri asumate tot mai clar de politicienii europeni?

Având în vedere țintele propuse de România în proiectul Planului Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice 2021-2030 (PNIESC) pentru realizarea obiectivelor Uniunii Europene până în 2030, Transgaz este implicată în creșterea eficienței energetice prin reducerea consumului de energie primară și în creșterea securității energetice prin diversificarea surselor de alimentare cu gaze naturale și reducerea dependenței energetice.

Totodată, am reușit să convingem Comisia Europeană să închidă investigația privind un eventual abuz de poziție dominantă al Transgaz, fără constatarea existenței vreunei încălcări din partea societății și implicit fără aplicarea vreunei amenzi. Proiectele de dezvoltare ale infrastructurii de transport gaze naturale sunt parte din angajamentele pe care Transgaz și le-a asumat în fața Comisiei Europene.

Care este stadiul lucrărilor pentru dezvoltarea legăturilor transfrontaliere pe rutele România-Bulgaria și, respectiv, România-Ungaria?

Implementarea Proiectului BRUA are drept rezultat asigurarea posibilității fizice de curgere bidirecțională permanentă între interconectările cu Bulgaria și cu Ungaria, asigurându-se următoarele capacități de transport gaze naturale: Faza I – capacitate de transport spre Ungaria de 1,75 mld. mc/an, respectiv de 1,5 mld. mc/an spre Bulgaria; Faza II – capacitate de transport spre Ungaria de 4,4 mld. mc/an, respectiv de 1,5 mld. mc/an spre Bulgaria.

Prima fază a proiectului BRUA se va finaliza în 2020, iar faza II în anul 2022, în funcție de rezultatele procedurii de open season. În ipoteza în care capacitățile de transport necesare valorificării gazelor naturale din Marea Neagră pe piețele central-vest europene depășesc potențialul de transport al coridorului BRUA Faza II, Transgaz a planificat dezvoltarea coridorului central care urmărește practic traseul unor conducte din sistemul actual, dar care actualmente funcționează la parametrii tehnici neadecvați pentru o arteră magistrală.

Proiectul „Amplificarea coridorului bidirecțional de transport gaze naturale Bulgaria–România–Ungaria–Austria (BRUAFaza III)” conduce la creșterea capacității de transport gaze naturale spre Ungaria cu încă 4,4 mld. mc/an. În iulie 2017, am semnat împreună cu Bulgartransgaz, DESFA SA, FGSZ Ltd. și ICGB AD Memorandumul privind cooperarea pentru realizarea Coridorului Vertical. În acest sens, Transgaz a prevăzut implementarea proiectului “Creșterea capacității de transport gaze naturale a interconectării România-Bulgaria pe direcția Giurgiu-Ruse”.

Capacitățile care urmează să fie dezvoltate în cadrul acestui proiect vor fi stabilite ulterior, pe baza acestora urmând să fie stabilită și soluția tehnică finală. În fine un nou Memorandum pentru Coridorul Vertical a fost semnat la Bruxelles, pe 12 decembrie 2019. Planul de dezvoltare al SNT cuprinde proiecte de anvergură menite să reconfigureze rețeaua de transport în funcție de principalele cerințe ale pieței interne și regionale. Cheia succesului este seriozitatea companiei și a specialiștilor. Echipa de management a proiectelor este formată din oameni serioși și cu vastă expertiză profesională în cadrul companiei. La finalizarea proiectelor europene, SNTGN Transgaz SA va fi una dintre primele patru companii ale Europei în domeniul energiei și pilonul de bază al Comisiei Europene în această regiune.

Pe termen mai scurt, Transgaz și-a văzut reduse profiturile în ultimii doi ani, pe fondul scăderii tarifelor de transport. Pentru 2020, reducerea volumelor de gaz de tranzit va conduce, de asemenea, la profituri mai mici. Sunt amenințate investițiile majore programate de companie?

Nu! Investițiile pe care Transgaz le desfășoară și pe care le va desfășura, potrivit programului de dezvoltare nu se află în niciun pericol. Este un mesaj foarte clar pe care vreau să-l transmit atât partenerilor noștri, cât și investitorilor și clienților noștri. Nu sunt amenințate investițiile majore programate de companie, sursele de finanțare a investițiilor pentru anii 2020-2022 fiind asigurate prin bugetul de venituri și cheltuieli. Strategia de finanțare este un mix financiar eficient constituit atât din surse proprii cât și din surse atrase.

Bugetul pentru anul 2020 aprobat prin Hotărârea Adunării Generale Ordinare a Acționarilor a Transgaz nr.2 din 4 martie 2020 include un rezultat brut estimat pentru anul 2020 de aproximativ 129,6 milioane lei. Scăderea este provocată în principal de schimbările legislative intervenite prin nerecunoașterea impozitului pe monopol în venitul reglementat din transport (ca urmare a modificării Metodologiei de stabilire a tarifelor reglementate pentru serviciile de transport al gazelor naturale prin Ordinul 41/15 martie 2019), a încetării contractului de transport cu Gazprom Export Ltd pentru conducta Isaccea 2 – Negru Voda 2 și a conectării conductei Isaccea 1 – Negru Voda 1 cu SNT începând din 01 octombrie 2019 – veniturile aferente acestei conductei fiind considerate venit reglementat tratat în conformitate cu prevederile metodologiei aprobate prin Ordinul ANRE nr.41/2019.

Când anticipați că Transgaz va putea bugeta profituri în creștere?

Finalizarea și recunoașterea în venitul reglementat a proiectelor majore de investiții pe care le implementează Transgaz vor conduce la creșterea venitului reglementat și implicit a profitului pe care îl va înregistra societatea. Bugetul pentru anul 2020 estimează profituri în creștere pentru anii 2021-2022, respectiv circa 289,6 milioane lei pentru anul 2021 și peste 505 milioane lei pentru anul 2022.

Sursa interviu și foto: Energynomics Magazine