Iranul si puterile mondiale NU AU AJUNS la un acord privind programul NUCLEAR

Cele trei zile de negocieri intense intre Iran si sase puteri mondiale s-au incheiat duminica la primele ore la Geneva fara a se ajunge la un acord privind programul nuclear iranian, suspectat ca are ca obiectiv sa ascundă demersul Teheranului de a obtine arma nucleara, relateaza AFP.

O noua reuniune este programata la 20 noiembrie, cu dorinta de a se ajunge la un acord, au anuntat seful diplomatiei UE, Catherine Ashton, si ministrul iranian de Externe, Mohammad Javad Zarif.

Presedintele iranian Hassan Rohani a facut apel sambata la marile puteri sa nu rateze “ocazia exceptionala” de a ajunge la un acord cu privire la programul nuclear al Teheranului in cursul negocierilor care se desfasoara la Geneva, relatează AFP, conform mediafax.

“Sper ca partile care negociaza cu Iranul in cadrul grupului 5+1 vor folosi ocazia exceptionala creata de natiunea iraniana de a ajunge la un rezultat pozitiv intr-un interval rezonabil”, a afirmat Rohani, conform agentiei oficiale Irna, in timp ce discutiile au fost prelungite cu o zi din cauza pozitiilor divergente din cadrul marilor puteri.

“Aceasta ocazie a fost creata o data cu alegerile de la 14 iunie”, a adaugat el cu referire la victoria sa la prezidentiale “unde unul dintre sloganuri a fost “inrelegere constructiva cu lumea”.  

Ministrul iranian al Afacerilor Externe, Mohammad Javad Zarif, care conduce delegatia iraniana la Geneva, a vorbit despre progres cu grupul 5+1 (China, Statele Unite, Franta, Marea Britanie, Rusia si Germania) fara a fi sigur ca va exista un acord sambata seara “asupra textului declaratiei comune”. Rohani a facut aceasta declaratie cu ocazia intalnirii cu ministrul japonez al Afacerilor Externe, Fumio Kishida, aflat in vizita pana duminica in Iran.

Liderul diplomatiei nipone a declarat la randul sau ca “sper ca aceste eforturi si aceste negocieri sa aiba rezultatele asteptate cat mai rapid posibil”, conform Irna. Japonia, a treia putere mondiala si foarte dependenta de petrolul din Orientul Mijlociu, este un aliat apropiat al Washingtonului insa a pastrat relatii amicale cu Republica islamica.

Occidentalii si Israelul sunt determinati sa opreasca programul iranian de imbogatire a uraniului, suspectat ca ar fi destinat fabricarii unei arme atomice, ceea ce Teheranul neaga.

sursa foto: timesofisrael.com