Italia. Cinci regiuni intră în carantină! Restricțiile impuse de autorități

Potrivit unui decret semnat, în noaptea de marți spre miercuri, de premierul italian Giuseppe Conte, începând de mâine, joi 5 noiembrie, și până la data de 3 decembrie, cinci regiuni din ”Cizmă” vor intra în carantină.

Aceste cinci regiuni, considerate ca fiind zone roșii, sunt următoarele: Lombardia, Piemonte, Tirolul de Sud, Valle d’Aosta și Calabria. Trebuie precizat faptul că decretul semnat de Conte conține restricții și reguli valabile atât pentru zonele care vor intra în carantină, dar și pentru restul teritoriului național al Italiei.

Corriere della Sera a publicat toate aceste restricții și reguli, care vor intra în vigoare în 5 noiembrie și vor dura până în 3 decembrie, și se vor aplica după cum urmează:

Regulile din zonele roșii:

În regiunile care sunt plasate într-un scenariu de severitate maximă și cu un nivel ridicat de risc (roșu sau de nivelul 4):

este interzisă circulația în și din regiune, precum și pe teritoriul propriu-zis (cu excepția urgențelor);

magazinele se închid, cu excepția celor alimentare, farmaciilor, chioșcurilor de ziare;

piețele nealimentare se închid;

activitatea de baruri, pub-uri, restaurante, patiserii este închisă: este permisă doar livrarea la domiciliu;

activitățile sportive se suspendă. Sunt permise plimbările lângă casă, cu respectarea distanțării de cel puțin un metru și cu obligația purtării măștii. De asemenea, sunt permise activităților sportive exclusiv în aer liber și individual.

Educația se desfășoară față în față în grădinițe, școli elementare și gimnaziale.

Regulile valabile în toată Italia:

limitarea circulației după ora 22;

autocertificarea pentru cei care ies din casă după ora 22.00;

închiderea muzeelor și expozițiilor;

școală la distanță 100% pentru licee, pentru școlile elementare și gimnaziale și pentru serviciile de îngrijire a copiilor activitatea se va face în prezență, dar cu folosirea obligatorie a măștilor (cu excepția copiilor sub 6 ani). Până acum, elevii își puteau da jos masca în timpul orelor, dacă nu se apropiau unii de alții.

magazinele mari și medii se închid în zilele de sărbătoare și înainte de sărbători, cu excepția farmaciilor, a magazinelor alimentare, a tutungeriilor și a chioșcurilor de ziare;

transportul public se poate folosi la o capacitate de 50%;

închiderea barurilor și restaurantelor la ora 18:00, cu posibilitatea de a rămâne deschise pentru prânzul de duminică;

suspendarea preselecției și a probelor scrise la concursurile de angajare publice și private;

închiderea zonelor de pariuri și jocuri în baruri;

Reguli pentru celelalte regiuni:

În regiunile situate într-un scenariu intermediar (portocaliu sau de nivelul 3) circulația în și în afara regiunii va fi interzisă (cu excepția nevoilor de muncă, sănătate și urgență).

este permisă circulația strict necesară către școală și înapoi

orice deplasare către o altă localitate, alta decât cea de reședință, va fi interzisă, cu excepția nevoilor dovedite de muncă sau de studiu, din motive de sănătate

este permisă livrarea alimentelor acasă, la pachet.

Sursa foto: Corriere della Sera