Italia, paralizată de o grevă generală. Transportul feroviar, maritim şi aerian va fi perturbat

Italia va fi paralizată vineri de o grevă generală. Din acest motiv, Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti a emis o atenţionare de călătorie pentru românii care tranzitează, sau vor să călătorească în Italia, în perioada imediat următoare.

Potrivit autorităţilor, greva va perturba transportul feroviar, maritim şi aerian. Deja au fost anulate peste 200 de zboruri. Membrii sindicatelor au anunţat că vor intra în grevă generală pentru a protesta faţă de salariile şi pensiile pe care le consideră mult prea mici.

Greva va începe la miezul nopţii şi va dura 24 de ore.

Sursa foto: Antena 3