Italia. Un român a avut parte de un sfârșit tragic în apropiere de Roma

Un român, în vârstă de 44 de ani, a murit, ieri, în apropierea stației de tren din localitatea italiană Maccarese, Roma, Italia. Potrivit roma.fanpage.it, totul s-a întâmplat după ce românul, care locuiește în Roma, s-ar fi ascuns în spatele unui tufiș și apoi s-a aruncat în fața trenului care venea cu viteză.

Mecanicul de pe locomotivă, dat fiind gestul brusc, nu a reușit să frâneze la timp și l-a prins sub roțile trenului tăindu-l în bucățele. Când corpul a fost scos de sub tren, a fost atât de distrus încât inițial era imposibil să se determine dacă era bărbat sau femeie. A durat câteva ore să-l identifice și să înțeleagă că este vorba despre românul rezident în Roma.

Citește și: ”REGELE COCAINEI” DIN MILANO A EVADAT DIN ÎNCHISOARE! METODA FOLOSITĂ DE TEMUTUL MAFIOT, LIDER AL NDRANGHETA

Deocamdată nu există încă informații dacă are o familie sau ce poveste are, și nici motivele gestului său. Se pare că nu s-ar fi găsit nici un bilet de adio.

Sursa foto: corierre