Cazul elevei Iulia Ionescu, preluat de vicepremier. S-a constituit punct de comanda pentru gasirea elevei disparute

Vicepremierul Gabriel Oprea a dispus constituirea unei celulede criza pentru gasirea adolescentei Iulia Ionescu, disparuta de doua zile din Bucuresti. Fata era eleva a Colegiului Sf. Sava si ultima data a fost vazuta in zona Eroilor din Bucuresti. Parintii au dat-o disparuta si urmeaza a fi audiate mai multe persoane.

Prin ordinul vicepremierului Oprea, s-a constituit punct de comanda la nivelul Politiei Capitalei, din care fac parte seful Politiei Sector 5, precum si seful de la Investigatii Criminale. Iulia Ionescu are 15 ani, iar politistii banuiesc ca eleva ar fi fugit la o manastire.

Ea i-ar fi marturisit duhovnicului sau, care a fost audiat deja de la politisti, ca ar vrea sa se calugareasca. Preotul nu a putut dezvalui mai multe, pentru ca la mijloc ar fi secretul spovedaniei. Parintii fetei au confirmat ca ea a lasat un bilet in care a scris ca pleaca la manastire.

In total, in Bucuresti sunt alte 26 de persoane date disparute.

Afla aici mai multe detalii despre cazul disparitiei Iuliei Ionescu

Politistii au transmis un comunicat in care au prezentat semnalmentele fetei si au facut un apel la cetateni sa ajute la gasirea ei.

“Minora disparuta se numeste Ionescu Iulia Cristina, este in varsta de 15 ani si are urmatoarele semnalmente: inaltime 1,67 m, greutate 50 kg, fata ovala, ten de culoare deschisa, ochi verzi, par saten inchis lung si drept, barbie rotunda. La data disparitiei era imbracata cu pantaloni negri, camasa alba, pulover mov, scurta neagra cu nasturi aurii si ghete negre”, se arata intr-un comunicat al Politiei Capitalei.