IULIA IONESCU a ajuns acasa, insa povestea disparitiei inca nu a fost elucidata. Ce spune seful de tren

Seful trenului in care a fost gasita Iulia Ionescu, fata de 15 ani disparuta miercuri in Capitala, Cornel Grigoriciuc, a fost audiat, duminica, la Suceava, in acest caz, de un ofiter de politie sucevean, au declarat pentru Mediafax surse din Politia Suceava.

Potrivit surselor citate, seful de tren a fost audiat de un ofiter de politie din Suceava, la solicitarea anchetatorilor bucuresteni care se ocupa de acest caz. Iulia Ionescu, in varsta de 15 ani, care a disparut miercuri in Capitala, a fost gasita sambata intr-un tren cu care venea de la Suceava la Bucuresti.

Ea a fost adusa la Bucuresti de Politie si predata familiei, dupa ce a fost audiata. Potrivit unor surse din randul anchetatorilor, Iulia Ionescu le-a declarat politistilor ca a stat la o manastire din judetul Suceava.

Purtatorul de cuvant al Patriarhiei Romane, Constantin Stoica, a declarat, sambata seara, pentru Mediafax ca, in urma verificarilor facute dupa gasirea Iuliei Ionescu, Arhiepiscopia Sucevei si Radautilor infirma ca fata ar fi fost la vreo manastire din judetul Suceava.

Afla aici povestea Iuliei Ionescu si filmul gasirii ei

Potrivit lui Stoica, politistii din Suceava au verificat toate manastirile si chiar biserici din judet si nu au gasit-o pe adolescenta la niciuna dintre ele.

Pe de alta parte, Cornel Grigoriciuc, seful trenului in care a fost gasita fata, a declarat ca adolescenta, imbracata in straie calugaresti, a fost insotita in gara Suceava de un barbat, si el imbracat in haine monahale. Potrivit sursei citate, Iulia Ionescu s-a dezbracat de aceste straie inainte sa urce singura in tren, ramanand in haine civile – pantaloni si o jacheta neagra, ea urcand apoi singura in tren. seful de tren a spus ca, in momentul in care a ajuns la fata cu controlul biletelor, a stat de vorba cu ea dupa ce a recunoscut-o ca ar fi adolescenta disparuta, moment in care fata a devenit agitata si si-a sunat mama, spunandu-i ca se intoarce acasa, la Bucuresti. seful de tren a mai spus ca a anuntat Politia la 112 dupa ce a recunoscut-o pe fata, insa adolescenta a fost preluata imediat de o patrula a Politiei Transporturi, aflata in trenul respectiv.

Iulia Ionescu avea bilet pe ruta Suceava – Bucuresti, care i-a fost cumparat de catre calugar la casa de bilete din gara Suceava, a declarat Florin Catana, seful Politiei Transporturi Feroviare Suceava.

“S-a eliberat un bilet la ghiseu pentru un barbat in haine monahale. Nu s-a prezentat nicio fata la ghiseu”, a spus Catana.

Conform unor surse, tanara si-ar fi sunat mama in cursul zilei de sambata, plangand, si a rugat-o s-o ierte. Iulia Ionescu i-ar mai fi spus mamei ca se intoarce acasa din pelerinaj.