IULIAN BADESCU, fostul primar al Ploiestiului, inca 30 de zile dupa gratii

Tribunalul Prahova a dispus luni prelungirea cu inca 30 de zile a masurii arestului preventiv luata fata de fostul primar al Ploiestiului Iulian Badescu, cercetat de DNA pentru abuz in serviciu si luare de mita intr-un dosar legat de finantarea din bugetul local a echipei de fotbal Petrolul Ploiesti.

Potrivit portalului instantelor de judecata, magistratii au admis propunerea procurorilor DNA Ploiesti si au dispus prelungirea arestarii preventive a inculpatului Iulian Badescu pe o perioada de 30 de zile, incepand cu data de 03.04.2015 pana la data de 02.05.2015 inclusiv, informeaza Agerpres. 

CITESTE SI: CL PLOIESTI, acord de principiul ca municipiul sa se constituie parte civila in dosarul Badescu

Decizia nu este definitiva, aceasta putand fi contestata in termen de 48 de ore de la comunicare.

Iulian Badescu a fost arestat preventiv la inceputul lunii martie, el fiind acuzat de luare de mita si abuz in serviciu intr-un dosar instrumentat de DNA in care mai sunt urmarite penal sub control judiciar, pentru abuz in serviciu, secretarul Primariei Ploiesti, Oana Iacob, si jurista Iulia Alexandru.

CITESTE SI: FLORIAN WALTER, audiat la DNA Ploiesti in dosarul fostului primar IULIAN BADESCU

La cateva zile dupa ce a fost arestat, Badescu a demisionat din functia de primar al Ploiestiului, renuntand, de asemenea, la toate functiile pe care de detinea in PSD Prahova si in PSD Ploiesti, inclusiv la calitate de membru al acestui partid.