Joseph Guillotin și „mașina morții umane”, ghilotina

Joseph Ignace Guillotin, un doctor francez din secolul XVIII, a sperat că o metodă mai umană de execuție va duce, în cele din urmă, la abolirea pedepsei capitale. A luat o decizie pe care avea s-o regrete cu amărăciune până la moarte.

Legenda spune că, într-o zi de mai a anului 1738, o femeie care mai avea puțin până să nască mergea pe o stradă din Saintes, Franța, când a auzit urletele unui bărbat care era executat prin tragere pe roată. Condamnatul era legat de o roată mare, cu membrele extinse, și apoi oasele îi erau rupte cu un ciomag. Urletele erau atât de îngrozitoare, încât femeia a intrat pe loc în travaliu.

Dacă povestea este adevărată, împrejurările venirii pe lume a copilului nu puteau fi mai potrivite. După cum a scris istoricul francez Daniel Arasse, „circumstanțele nașterii sale i-au hotărât renumele de mai târziu”. Copilul, Joseph Ignace Guillotin, avea să crească și să promoveze unul dintre cele mai sinistre instrumente de execuție ale timpului său (dar a cărui aură sumbră pălea în comparație cu roata, toporul sau spânzurătoarea). Însă, înainte de asta, și-a devotat cariera abolirii pedepsei cu moartea în Franța.

La început, cariera sa a fost onorabilă, chiar dacă nu remarcabilă: pentru scurt timp, a fost profesor de literatură la Universitatea din Bordeaux. Apoi, a plecat la Paris, unde a studiat medicina și a devenit medic. În 1788, a scris un pamflet intitulat „Petiție către cetățenii Parisului”, cerând ca păturile care nu erau formate din nobilime să fie mai bine reprezentate în corpul legislativ numit Stările Generale.

În anul următor, în mare parte ca urmare a atenției primite de pe urma petiției, a devenit reprezentat în Stări, lansându-și cariera politică. Ca politician, Joseph Ignace Guillotin s-a concentrat mai mult asupra reformelor medicale, potrivit Encyclopedia.

De asemenea, se opunea pedepsei capitale și, dându-și probabil seama că abolirea pedepsei era puțin probabilă, s-a hotărât s-o facă „mai umană” – dacă se poate vorbi astfel despre uciderea unui om – și mai egalitaristă. La acea vreme, în Franța, numai nobilimea se bucura de „privilegiul” îndoielnic de a fi decapitată cu sabia sau cu securea. Cei mai mulți infractori condamnați la moarte erau spânzurați (sau, în cazurile groaznice, trași pe roată).

Pe 10 octombrie 1789, Guillotin a înaintat guvernului francez o propunere prin care cerea ca o mașinărie de decapitat (deja existentă) să devină metoda standard de punere în practică a condamnării la moarte. Inițial, propunerea nu s-a bucurat de prea multă susținere, însă, în luna decembrie a acelui an, Guillotin a ținut un discurs în fața Adunării Generale care avea să-l facă celebru și să-i promoveze ideea.

Într-un moment de entuziasm, Guillotin a spus audienței: „Acum, cu mașinăria aceasta, îți tai capul într-o clipită și nici măcar nu ai să simți ceva!” A doua zi, Les Actes des Apotres („Faptele apostolilor”), un jurnal francez popular, a ridiculizat comentariul lui Guillotin printr-un cântec care se încheia cu următoarele versuri:

Și apoi, deodată,

Geniul lui a inventat

O mașinărie care ucide repede – asta e tot,

Mașinărie pe care, după el, o vom numi

Ghilotină.

Pentru Joseph Igance Guillotin, a fost momentul în care numele lui a devenit pentru totdeauna sinonim cu decapitarea (ceilalți trei politicieni menționați în versiunea întreagă a cântecului erau cunoscuți drept membri violenți ai Adunării Naționale; cu toții aveau să fie ghilotinați, la fel ca autorul cântecului, Chevalier de Champcenetz.)

În ciuda faptului că publicul a ridiculizat comentariile lui Guillotin, toate propunerile acestuia au fost aprobate în cele din urmă. Pe 2 iunie 1791, Adunarea a decretat că mașinăria de decapitat avea să fie singura metodă de execuție legală și l-a însărcinat pe politicianul Pierre Louis Roederer să supravegheze construirea sa.

Pe 10 martie 1792, Roederer l-a contactat pe Guillotin ca să-i ceară concursul, însă nu există niciun document care să ne ateste faptul că doctorul s-ar fi conformat. Între timp, Roederer se chinuia să găsească muncitori care să construiască mașinăria, fiindcă nimeni nu-și dorea stigmatul de a fi asociat cu ghilotina. După ce a primit o scrisoare în care i se spunea că muncitorii i-ar cere o sumă exorbitantă ca să se implice, Roederer i-a scris unui potențial constructor: „Este adevărat că există unele prejudecăți, însă am oferte și de la alte persoane, cu condiția ca numele lor să nu fie făcute publice ca fiind legate de obiect.”

În cele din urmă, Roederer a ajuns la o înțelegere cu un fabricant german de clavecine, Tobias Schmidt. Inițial, mașinăria a fost testată pe oi, viței și cadavre umane. Primul om care i-a căzut victimă a fost Nicolas Jacques Pelletier, în 1792. Apoi, ghilotina a domnit vreme de două secole.

A rămas metoda standard de execuție pentru civilii condamnați în Franța până când pedeapsa cu moartea a fost abolită, în 1981. Guillotin a regretat amar până în ultima clipă a existenței sale rolul pe care l-a avut în „cariera” acestei mașinării de ucis.

În ciuda existenței mitului că Guillotin ar fi fost ucis de propria-i invenție, medicul a murit, de fapt, la 75 de ani, din cauze naturale. La înmormântarea lui Joseph Ignace Guillotin, prietenul acestuia, Edme-Claude Bourru, l-a lăudat pe medicul răposat, spunând: „Cât de adevărat este că e foarte greu să faci un bine omenirii fără să suferi neplăceri!”

Sursa traducere: incredibilia.ro