Jucării recomandate pentru copii de orice vârstă – 3 idei inedite

Auzim peste tot vorbindu-se despre cât de important este să alegem jucăriile copiilor în funcție de vârsta lor și cât de mult influențează dezvoltarea lor dacă sunt alese corect.

Există însă și jucării care sunt potrivite pentru toate vârstele, jucării calitative cu care cel mic se poate distra atunci când este bebeluș, dar și jucarii copii 2-3 ani, pâna la 5-6 ani. Dacă vrei să oferi un cadou unui copil care să reziste în timp și de care să se bucure la fel de mult și peste câțiva ani, iată recomandările noastre!

Jucării handmade

Jucăriile handmade sunt mai mult decât simple jucării. Sunt realizate de artiști cu cea mai mare grijă și îndemânare, din materiale de calitate, rezistente. Dacă ești în căutarea acelei jucării pe care cel mic să o poarte peste tot, îți recomandăm să te orientezi către o jucărie handmade. Spre exemplu, există papusi iepuras crosetate care pot deveni cei mai buni prieteni ai copilului, confidenții care îl asistă la joacă și care îi oferă siguranță atunci când vine ora somnului.

Sfatul nostru este să cumperi două jucării handmade identice pentru că dacă cel mic ajunge să o piardă pe prima, îți spunem de pe acum că se va lăsa cu plânsete. Nu mai este un secret faptul că micuții se atașează de prima jucărie, de prima păturică sau de alte obiecte. În momentul în care aceste jucării se pierd, cel mic își pierde și o parte din siguranța pe care o avea. Așa că, ar fi bine să ai grijă de aceste jucării.

Jocuri de construcție

Jocurile de construcție stimulează creativitatea copiilor. Dă-i un copil un set de cuburi sau de Lego, un puzzle sau orice alte jocuri din această categorie și vei vedea că îl vor ține ocupat o perioadă lungă de timp. Un set de cuburi din lemn este potrivit atât pentru un copil de un an (trebuie folosit sub supravegherea unui adult), cât și pentru un copil cu o vârstă mai mare. Pentru bebeluși există și cuburi moi cu care se pot juca și care nu reprezintă niciun pericol la adresa lor. Bineînțeles, jocurile de construcție devin din ce în ce mai complexe pe măsură ce se adresează copiilor cu o vârstă mai mare.

Instrumente muzicale

Muzica este unul dintre cele mai bune elemente cu rol în dezvoltarea creierului. La început, bebelușii sunt atrași de tot felul de zornăitoare ce scot sunete diverse, apoi devin din ce în ce mai curioși în legătură cu instrumentele muzicale. Aceste jucării sunt recomandate copiilor de toate vârstele pentru că îi distrează și relaxează în același timp. Dacă vrei să îi oferi bucurie unui copil, cumpără-i un set de tobe sau o pianină și introdu-l în această lume muzicală!

Este important să înțelegi faptul că aceste jucării pot fi mai simple sau mai complexe, în funcție de vârsta copilului. Spre exemplu, un puzzle cu 50 piese s-ar putea să fie prea complex pentru un copil de 2-3 ani, însă va fi floare la ureche pentru unul de 8-9 ani. Orientează-te către acele jucării care nu își pierd din atractivitate pe măsură ce copilul crește, ci aduce la fel de multă bucurie și peste ani.