Jucariile, in atentia ANPC – Sfaturi pentru cei care cumpara jucarii

Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) a desfasurat, in perioada 23-31.05.2013, o actiune de verificare a respectarii prevederilor legale privind siguranta jucariilor, vandute atat direct, cat si online.

Au fost verificati 879 de operatori economici, dintre care 869 cu vanzare directa si 10 cu vanzare online.  La 767 din cei 879 controlati s-au depistat abateri de la prevederile legale.

Sfaturi pentru consumatorii care achizitioneaza jucarii prin vanzare directa:

– sa achizitioneze jucarii numai din magazine si/sau raioane specializate, unde se elibereaza documente de cumparare (factura, bon fiscal, chitanta fiscala), de care vor avea neaparat nevoie in caz de reclamatie;
– sa aleaga intotdeauna jucarii potrivite pentru varsta copilului, capacitatile si aptitudinile sale; jucariile trebuie sa fie  insotite de avertismente generale privind grupa de varsta recomandata care ajuta la alegerea jucariei;
– sa stie ca jucariile care nu sunt destinate unui grupe de varsta specifice pot sa ii raneasca;
– sa nu cumpere jucarii cu parti mici, detasabile, pentru copiii sub 3 ani, deoarece acestia au tendinta sa bage jucariile in gura si pot sa se inece cu partile mici;
– trebuie sa respecte atentionarile referitoare la jucariile nerecomandate copiilor sub 36 de luni, care se prezinta sub forma unei sintagme de tipul: „Atentie. Nerecomandat copiilor mai mici de 36 luni. Pericol de strangulare”.
Fraza  ”Atentie. Nerecomandat copiilor mai mici de 3 ani” poate fi inlocuita cu simbolul grafic de interzicere /pictograma  care vizeaza copiii intre 0 si 3 ani; ele (fraza si simbolul) nu trebuie puse impreuna.
– sa stie (si sa verifice acest lucru) ca jucariile trebuie sa aiba marcate pe corpul lor, intr-un mod vizibil, lizibil si durabil, urmatoarele elemente:

       – coordonatele producatorului si/sau importatorului (numele, denumirea comerciala inregistrata sau marca inregistrata a producatorului si/sau a importatorului si adresa la care pot fi contactati );
       – numarul unic de identificare a jucariei (tipul, lotul sau numarul de serie ori al modelului sau alt element de identificare);
       – marcajul de conformitate CE care conduce la supozitia ca jucaria este sigura.

Daca jucariile sunt de dimensiuni mici, elementele de mai sus sunt indicate pe ambalaj sau  intr-un document care insoteste jucaria.

– sa verifice existenta instructiunilor de utilizare si a avertismentelor specifice, insotite de indicatii privind precautiile in utilizare pentru anumite categorii de jucarii; acestea trebuie sa fie traduse obligatoriu in limba romana;  sa respecte intocmai aceste instructiuni si precautii.   
– orice reclamatie legata de o jucarie achizitionata trebuie semnalata mai intai vanzatorului/magazinului de la care a fost cumparata si in caz de nerezolvare, structurii teritoriale a ANPC.

Foto: Mondo News